Grupul UMB, deţinut de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, pregăteşte o investiţie majoră la nord de Adjud, pe un teren de aproape 200 de hectare, unde va fi construit un campus mixt destinat angajaţilor companiei. Consiliul Local Adjud a aprobat proiectul, iar autorizaţia de construire ar putea fi emisă până la sfârşitul acestui an. Lucrările sunt programate să înceapă în prima parte a lui 2026, scrie comisarul.ro
Proiectul prevede ridicarea unui ansamblu rezidenţial cu blocuri şi vile, zone comerciale, spaţii de recreere, clădiri administrative, hale de producţie, depozite şi o infrastructură feroviară care să conecteze zona la reţeaua naţională. Locuinţele vor fi destinate exclusiv angajaţilor UMB, de la muncitori şi personal tehnic la ingineri şi personal administrativ, pentru a facilita mobilitatea şi retenţia forţei de muncă.
„Scopul acestui proiect este dezvoltarea coerentă a unei importante zone a municipiului Adjud astfel încât să îndeplinească cerinţele unui mix funcţional dorit de investitor, respectiv UMB Grup. Viziunea UMB Grup pe termen scurt, mediu şi lung este aceea de a dezvolta afacerile din domeniul construcţiilor de drumuri şi autostrăzi precum şi de a diversifica activitatea economică a grupului bazându-se pe experienţa acumulată, dar mai ales pe capitalul uman acumulat în aceşti ani”, se arată în documentaţia consultată de APIX.ro.
Apartamentele vor avea 2, 3 şi 4 camere, proiectate cu suprafeţe mai mari decât media, iar vilele vor fi dedicate angajaţilor cu funcţii superioare sau familiilor . Campusul va include şi piaţete, restaurante şi spaţii de agrement. De asemenea, accesul va fi asigurat direct din DN2/E85 şi DN11A, cu legătură rapidă la viitoarea autostradă A7, pentru care UMB a cedat deja câteva hectare statului.
UMB, cu sediul în Bacău, este unul dintre cei mai mari constructori de infrastructură rutieră din România, implicat în numeroase proiecte de autostrăzi, inclusiv pe traseul A7. Proiectul de la Adjud reprezintă cea mai amplă dezvoltare urbană iniţiată până acum de grup.