Business Construct

Fondul suveran al Norvegiei riscă şi investeşte în imobiliare în căutarea randamentelor mai mari

Fondul Pensiilor de Stat din Norvegia a plătit luna aceasta 401,9 mil. dolari pentru o participaţie de 45% dintr-un zgârie-nori din Manhattan. Sursa foto - AFP

Fondul Pensiilor de Stat din Norvegia a plătit luna aceasta 401,9 mil. dolari pentru o participaţie de 45% dintr-un zgârie-nori din Manhattan. Sursa foto - AFP

Autor: Sebastian Tănase

26.02.2015, 00:03 1563
Fondul Pensiilor de Stat din Norvegia, unul din cele mai mari fonduri de investiţii cu capital integral de stat din lume, a devenit unul dintre cei mai mari proprietari de active imobiliare la nivel global după ce anul trecut a investit peste 7,6 miliarde de dolari în achiziţia de proprietăţi, mai mult decât oricare alt fond, se arată într-un raport al Real Capital Analytics.

Decizia fondului norvegian face parte dintr-o strategie amplă de a îmbunătăţi profitul prin asumarea unor riscuri mai mari, scrie The Wall Street Journal.

Fondul Pensiilor de Stat din Norvegia, care administrează anual fonduri de peste 874 de miliarde de dolari (769 miliarde euro), a plătit luna aceasta 401,9 milioane de dolari (354 milioane euro) pentru achiziţionarea unei cote de participaţie de 45% într-un zgârie-nori de 40 de etaje construit în Times Square din Manhattan. Clădirea, cu o suprafaţă totală de 102.000 metri pătraţi, este evaluată la peste 1,4 miliarde de dolari (1,23 miliarde euro), adică peste 13.725 de dolari (12.088 euro) pe metru pătrat, ceea ce o plasează la limita superioară a preţurilor plătite pentru imobilele din zona centrală. De asemenea, vehiculul norvegian de investiţii a achiziţionat şi Queensberry House din Londra, un imobil de birouri de aproape 7.000 de metri pătraţi pentru care a plătit 294,6 milioane de dolari (259 milioane euro). Sorgente Group, proprietarul clădirii, a realizat un câştig de peste 36 de milioane de dolari (31 mil. euro) din vânzarea imobilului.

Prin fondul de pensii statul norvegian se asigură că de dezvoltarea economiei beneficiază populaţia ţării. Norvegia este al treilea mare exportator de gaze naturale şi al 10-lea exportator de petrol la nivel mondial.

Fondul generează încă din 1998 un randament anual de 3,7%. Deşi vehicului de investiţii se ocupa iniţial numai cu plasamente în acţiuni şi obligaţiuni, randamentele tot mai slabe ale acestor active precum şi diminuarea preţurilor din industria petrolieră a îndemnat guvernul norvegian să permită companiei să-şi extindă portofoliul de active imobiliare de la 1,3% la 5% astfel încât să aducă statului un randament pe termen lung de 4%.

Cu toate acestea, anumiţi experţi rămân sceptici cu privire la strategia fondului de a investi în activele imobiliare din Europa şi Statele Unite, deoarece în ultimii ani volatilitatea pieţelor şi viteza cu care preţurile proprietăţilor a crescut i-a determinat pe investitorii sezonieri să rămână pe tuşă.

„În ziua de azi preţurile activelor imobiliare sunt mari, iar achiziţiile sunt riscante. Ne aflăm în prezent în punctul în care afacerile profitabile s-au consumat deja, iar mie mi se pare că este un moment prielnic pentru a culege recolta investiţiilor deja efectuate şi nu pentru a investi propriu-zis“, a afirmat directorul executiv al Vornado Realty Trust, Steven Roth.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO