♦ O altă companie din grup, Knauf Gips, are undă verde pentru construcţia unei noi fabrici de gips-carton şi profiluri metalice, o investiţie de 75 mil. euro ♦ Circa 100 de noi locuri de muncă ar fi create.
Grupul Knauf, din care fac parte companiile Knauf Insulation România şi Knauf Gips, a primit autorizaţie de construire pentru o investiţie de 75 mil. euro într-o fabrică de gips-carton şi profiluri metalice amplasată în oraşul Huedin din judeţul Cluj.
Anunţul a fost făcut chiar de primarul din Huedin: „Săptămâna aceasta s-a emis autorizaţia de construire pentru firma Knauf Gips, care va fi de peste 75 de milioane de euro, fiind cea mai mare investiţie din judeţul Cluj. Intrăm în linie dreaptă cu această mare investiţie care sper eu că va schimba faţa oraşului nostru“, a transmis primarul Mircea Moroşan.