Business Construct

Ikea începe construcţia magazinului de la Timişoara: „Vom angaja 250 de oameni şi vom avea 4.000 de metri pătraţi de depozite”

Ikea începe construcţia magazinului de la Timişoara: „Vom angaja 250 de oameni şi vom avea 4.000 de metri pătraţi de depozite”

Nicoletta Muscinelli, market manager Ikea Timişoara

Autor: Alina-Elena Vasiliu

25.11.2021, 11:23 244

Retailerul suedez de mobilă şi accesorii pentru casă Ikea începe oficial construcţia magazinului de la Dumbrăviţa, lângă Timişoara, al treilea de pe piaţa locală.

„Am ales această zonă pentru potenţialul ei, dar şi pentru că astfel avem posibilitatea de a avea o prezenţă şi în vestul României. Vor lucra aici 250 de oameni pentru început, magazinul va avea o suprafaţă de 26.000 de metri pătraţi şi se va afla pe un teren de 85.000 de metri pătraţi. În plus, vom avea şi depozite de 4.000 de metri pătraţi”, a spus Nicoletta Muscinelli, market manager Ikea Timişoara, în cadrul evenimentului care a marcat începerea lucrărilor de construcţie.

Investiţia în noul magazin este de 60 de milioane de euro, iar construcţia acestuia va dura 12 luni, cu variaţii în funcţie de condiţiile din teren. Antreprenor general este, conform datelor din presa locală, firma Baumpartner Baumtechnic. Terenul pe care se construieşte magazinul Ikea de lângă Timişoara a fost cumpărat de la omul de afaceri Ion Ţiriac în 2019 şi are o suprafaţă de 8 hectare. Tranzacţia a fost estimată la 8 milioane de euro. Pe un teren adiacent este posibil să se dezvolte un magazin Dedeman, potrivit datelor ZF.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO