Sectorul construcţiilor din România a înregistrat o creştere anuală solidă în 2025, de 8%, devenind principalul motor al economiei. Iar această evoluţie a avut loc într-un context marcat de numeroase provocări pentru companiile din domeniu, printre care se numără şi costul şi disponibilitatea forţei de muncă, preocupare care nu se mai limitează doar la atragerea şi retenţia angajaţilor, ci a devenit şi subiect de negocieri intense în tranzacţii.
Aspectele legate de forţa de muncă preocupă jucătorii din întreaga regiune. Potrivit studiului Deloitte Real Estate Confidence Survey for Central Europe, disponibilitatea şi costul forţei de muncă au reprezentat, în 2025, cea mai mare preocupare pentru dezvoltatorii imobiliari din regiune, inclusiv România, iar în 2026 se menţine în top trei preocupări.
În acest context, companiile din domeniu fac eforturi pentru a-şi asigura necesarul de angajaţi pentru derularea proiectelor în curs de execuţie, dar şi pentru cele viitoare. Mai mult, anumite aspecte privind stabilitatea forţei de muncă ajung să exceadă sfera operaţională şi să constituie subiect de negocieri şi în tranzacţiile de tip fuziuni şi achiziţii. Remarcăm astfel preocuparea potenţialilor cumpărători de a securiza volumul şi componenţa forţei de muncă, cel puţin pe durata dintre semnarea şi finalizarea documentelor tranzacţiei. Date fiind sezonalitatea şi relativa volatilitate a forţei de muncă, mai ales într-o activitate ce implică mai multe şantiere cu lucrări în diverse faze de execuţie, definirea unor criterii obiective pentru a securiza numărul şi componenţa muncitorilor se poate dovedi un proces complex.
Negocierea unor astfel de clauze, mai ales dacă soarta tranzacţiei este legată de îndeplinirea lor (sub forma unor condiţii suspensive, dar nu numai) se poate dovedi un demers dificil, în contextul în care cu greu se poate anticipa, cu exactitate, marja fluctuaţiei de personal. Cu toate acestea, dacă vorbim despre o societate cu istoric în construcţii, calculaţia prin raportare la datele istorice din ultimii ani poate reprezenta, de cele mai mule ori, un indicator corect.
În plus, clauzele privind obligaţiile părţilor de a nu atrage sau oferta angajaţii celeilalte părţi, atât înainte, cât şi după finalizarea tranzacţiei, constituie deseori un aspect intens negociat. Fără a intra în detalii (întrucât conţinutul prevederilor este diferit în funcţie de situaţie), atragem atenţia asupra faptului ca întotdeauna se impune o revizuire atentă din perspectiva dreptului concurenţei.
Importul de muncitori din afara UE, un proces care trebuie simplificat
Aceste evoluţii au avut loc în contextul deficitului de forţă de muncă din piaţa locală şi al dificultăţilor pe care le implică atragerea de muncitori din afara Uniunii Europene (non-UE). Pentru 2026, guvernul a aprobat un contingent de 90.000 de noi lucrători străini, pentru a acoperi deficitul de personal din mai multe domenii – dintre care aproape 50.000 doar în construcţii. Însă procesul este foarte complex şi de lungă durată. În Bucureşti, obţinerea unei programări la instituţia abilitată durează aproximativ şase luni (se poate opta pentru altă localitate, dar implică timp şi costuri suplimentare), iar aprobarea cererii, încă cel puţin 30 de zile. Apoi urmează obţinerea vizelor prin intermediul consulatului României din ţara de import, dar şi aici durează foarte mult. Spre exemplu, pentru Pakistan timpul de aşteptare este de aproximativ un an şi trei luni, pentru Sri Lanka, şapte-opt luni, pentru India, patru-cinci luni, pentru Dubai, trei-patru luni (înainte de izbucnirea conflictului). După obţinerea vizelor, mai durează cel puţin două luni emiterea permisului de şedere. În plus, pentru avizele de muncă, încă se solicită documente care se obţin la alte autorităţi, aspect care impune accelerarea digitalizării în structurile de stat.
Procedurile sunt valabile inclusiv pentru angajatorii mari (implicaţi în proiecte ample, de infrastructură, pe fonduri europene, cu termene de execuţie stricte etc.). Aceştia ar trebui să beneficieze de o procedură simplificată, eventual pe baza unei preaprobări, pentru care cel mai probabil ar fi dispuşi să plătească în plus (ţinând cont de pierderile cauzate de procedurile greoaie). Pentru că un proces de imigrări impredictibil limitează apetitul companiilor din domeniu de a investi în noi proiecte.
Aşadar, într-un context economic global marcat de incertitudini, sectoarele performante, cu efect important de multiplicare în economie, precum cel de construcţii, trebuie sprijinite cel puţin prin simplificarea procedurilor administrative, astfel încât să îşi sporească contribuţia la creşterea economică pe termen lung.
