Business Construct

Iulian Enache, Eren Grup: Multe investiţii în imobiliare sunt amânate pentru trimestrul al treilea sau al patrulea pentru a vedea evoluţia economiei

Iulian Enache, proprietarul Eren Grup

Iulian Enache, proprietarul Eren Grup

Autor: Bogdan Alecu

29.09.2020, 11:00 749

♦ Grupul Eren are în prezent în execuţie două proiecte industriale în Bucureşti.

Iulian Enache, proprietarul Eren Grup, companie care deţine atât o divizie în imobiliare cât şi una în construcţii, spune că pe timp de pandemie activitatea a continuat în cazul proiectelor deja demarate, însă în cazul celor noi, se amână demararea până la identificarea tendinţelor din economie.

„Lucrările începute în 2018 sau 2019 au continuat în ritmul programat, câteva dintre ele urmând să se finalizeze în trimestrul al treilea din 2020. În martie, după instituirea stării de urgenţă, impactul asupra proiectelor aflate în derulare a fost mic, luând măsurile care se impuneau în şantiere. Impactul imediat s-a simţit în proiectele care erau pe punctul de a începe sau care erau în faze finale de negociere, mai ales în arealul comercial (birouri) şi rezidenţial, care s-au amânat pe termen scurt (2-3 luni), iar mai apoi unul nedefinit“, explică Iulian Enache. În anul 2019 compania a atins cea mai mare cifră de afaceri din ultimi 15 ani, 143 de mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO