• Leu / EUR4.7274
  • Leu / GBP5.1830
  • Leu / USD4.2656
Business Construct

Mai mulţi investitori români vor să dezvolte 5.000 de apartamente în sudul Bucureştiului

Mai mulţi investitori români vor să dezvolte 5.000 de apartamente în sudul Bucureştiului

Autor: Cristina Cuncea

30 mar 2015 950

Lucrările de construcţie au început deja, iar proiectul, denumit Metalurgiei Park Residence, se va desfăşura pe maxim 50 de hectare, urmând să fie dezvoltat în mai multe etape, potrivit unui comunicat al investitorilor.

"Mega proiectul imobiliar este amplasat în zona Berceni, la intersecţia străzilor Metalurgiei cu Drumul Binelui, o zonă foarte cunoscută din sectorul 4 al Capitalei, unde sunt amplasate cele de mari centre comerciale, respectiv Carrefour, Auchan, Lidl, Hornbach, Selgros, Metro, având acces imediat la RATB şi foarte facil către Staţia de Metrou Apărătorii Patriei", se menţionează în comunicat.

Pentru faza iniţială, pentru care au fost achiziţionate loturi de teren de aproximativ 15 hectare, o serie de dezvoltatori, care au mai construit proiecte în zona de sud a Capitalei, respectiv Brown Residence, Top House, Viva Residence, Joy Residence şi Family Residence şi-au anunţat intenţia de a construi până în anul 2016 un număr de 5.000 de apartamente în cadrul ansamblului.

Metalurgiei Park Residence va fi realizat cu capital integral românesc, prin utilizarea forţei de muncă din Bucureşti şi zonele limitrofe, iar pentru prima etapă, construită pe 15 hectare investiţia este estimată la 100 de milioane de euro.

Parcul rezidenţial curpinde şcoală, gradiniţă, centru spa, iar fiecare ansamblu va avea spaţii de joacă pentru copii şi spaţii verzi.

Preţurile apartamentelor puse în vânzare în cadrul proiectului vor începe de la circa 800 de euro/mp util cu TVA de 5% inclus, iar costul unui loc de parcare va fi de 1.500 de euro plus TVA.

"Având în vedere că în zonă există deja un Plan Urbanistic Zonal, care va permite ridicarea de imobile de locuinţe în cel mai scurt timp, primele blocuri vor fi disponibile la vânzare în prima parte a anului 2015. Recentele investiţii în infrastructura rutieră din Sectorul 4, precum pasajul subteran auto de la Piaţa Sudului, care va face legătura directă între Bulevardul Metalurgiei, Calea Văcăreşti şi Şoseau Mihai Bravu prin noul pasaj suprateran Mihai Bravu finalizat în anul 2014 a fost unul dintre criteriile foarte importante în selecţia localizării acestui mega proiect rezidenţial", se mai arată în comunicat.

Proiectul este promovat de SudRezidential.ro, promotor imobiliar al zonei de sud a Capitalei, care a anunţat proiectul împreună cu diviza financiară Credit24h.ro şi Adiru.ro - Asociaţia Dezvoltatorilor Imobiliari din România Urbanis.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7274
Diferență: 0,0021
Ieri: 4.7216
Azi: 4.2656
Diferență: 1,1189
Ieri: 4.2238
Azi: 5.1830
Diferență: 1,4663
Ieri: 5.1033
Azi: 4.3506
Diferență: 0,2997
Ieri: 4.3355