Business Construct

Mallul ParkLake, care se construieşte în locul fostei baze sportive Spartac din parcul Titan, va fi gata abia în toamnă

Proiectul presupune o investiţie de 180 de milioane de euro

Proiectul presupune o investiţie de 180 de milioane de euro

Autor: Bogdan Alecu

26.02.2016, 00:00 1393
Deschiderea mallului Park­Lake, dezvoltat în parteneriat de Sonae Sierra şi Caelum Development pe locul fostei baze sportive Spartac din Titan, a fost reprogramată pentru luna septembrie a acestui an, deşi iniţial compania programase inaugurarea mallului în luna aprilie.
 
„Am amânat deschiderea mallului şi motivul principal nu a fost construcţia, ci faptul că mai mulţi chiriaşi ne-au cerut să amânăm deschiderea pentru septembrie deoarece le este greu să se pregătească într-o perioadă atât de scurtă de timp. De asemenea, şi Paştele este târziu anul acesta, iar dacă deschidem acum, trebuia în aprilie, înainte de Paşte şi nu era posibil din punctul de vedere al construcţiei“, a spus Ingo Nissen, managing director la Sonae Sierra, responsabil cu proiectele de dezvoltare din România.
 
Ingo Nissen spune că mallul are în prezent un grad de ocupare de 95%, faţă de 85% în toamna anului trecut. „Mai avem aproape jumă­tate de an până la deschidere, dar am închiriat deja circa 95% din spaţiu“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO