Business Construct

Numărul autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri rezidenţiale a crescut în primul trimestru cu 18%, la un total de 10209 avize, din care 4456 au fost emise în martie, în urcare cu 38,2%

Numărul autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri rezidenţiale a crescut în primul trimestru cu 18%, la un total de 10209 avize, din care 4456 au fost emise în martie, în urcare cu 38,2%

Autor: Roxana Rosu

29.04.2021, 09:22 99

Numărul autorizaţiilor de construcţie emise pentru clădiri rezidenţiale a crescut în primul trimestru cu 18% faţă de perioada similară din 2020, la un total de 10209 avize, din care 4456 au fost emise în martie, cu 38,2% mai mult decât în martie 2020, arată datele INS.

Faţă de februarie, numărul autorizaţiilor a fost cu 39,5% mai mare.

Din numărul total emis în martie, 3151 autorizaţii sunt pentru mediul rural, iar 1305 în mediul urban.

Pe lângă majorarea numărului de cereri, se evidenţiază şi o creştere a suprafaţei utile totale (+35,2%), comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent. Avansul numărului de autorizaţii a fost raportat în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (+254 autorizaţii), Sud-Muntenia (+213), Bucuresti-Ilfov (+186), Vest (+143), Nord-Vest (+136), Sud-Est (+132), Sud-Vest Oltenia (+120) şi Centru (+48).

La nivelul primelor trei luni au fost raportate creşteri pe zoan rezidenţială în toate regiunile: Sud-Muntenia (+374 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+306), Vest (+268), Sud-Est (+176), Nord-Vest (+153), Centru (+125), Nord-Est (+103) şi Sud-Vest Oltenia (+59).

În ceea ce priveşte autorizaţiile de construire pentru clădiri nerezidenţiale, în martie au fost emise

666 avize (+20% faţă de martie 2020), în suprafaţă utilă totală de 274654 mp. Dintre acestea, 11 avize au fost pentru clădiri administrative şi 655 pentru alt tip de construcţii nerezidenţiale.

AFACERI DE LA ZERO