Business Construct

Oriol Casellas Deig devine director executiv al Meta Estate Trust, companie din imobiliare care îi are printre fondatori pe Eugen Voicu, acţionarul majoritar al Certinvest. El va fi responsabil de dezvoltarea holdingului şi va coordona echipa de execuţie a proiectului

Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust

Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust

Autor: Cristina Bellu

25.06.2021, 11:34 395

Meta Estate Trust, companie din imobiliare care îi are printre fondatori pe Eugen Voicu, acţionarul majoritar al Certinvest, anunţă numirea lui Oriol Casellas Deig în funcţia de director executiv (CEO) al companiei.

Cu peste 20 de ani de experienţă în domeniul imobiliar din Spania, Polonia şi România, Oriol Casellas Deig va fi responsabil de dezvoltarea Meta Estate Trust şi va coordona echipa de execuţie a proiectului, au transmis vineri reprezentanţii companiei într-un anunţ de presă.

În acest proces, el va colabora direct cu Consiliul de Administraţie al companiei.

„Vrem să devenim un jucător important pe piaţa imobiliară şi de capital din România. Pentru realizarea acestui obiectiv, încă de la înfiinţarea companiei ne-am propus să aducem alături de noi oameni cu experienţă importantă în domeniul de real estate şi care să ne sprijine în creşterea şi dezvoltarea proiectului nostru. Suntem încrezători că experienţa majoră pe care Oriol o deţine în acest domeniu, precum şi calităţile sale demonstrate de coordonator în cadrul unor astfel de proiecte, ne vor sprijini în acest demers,” spune Eugen Voicu, cofondator Meta Estate Trust.

Înainte de a se alătura Meta Estate Trust, Oriol Casellas Deig a lucrat în cadrul unor companii din Spania, Polonia şi România active pe piaţa imobiliară, unde a deţinut diverse roluri de conducere şi coordonare a proiectelor imobiliare implementate de acestea. De peste 15 ani, Oriol Casellas Deig este implicat activ în dezvoltarea pieţei imobiliare din România, perioadă în care a coordonat proiecte imobiliare în domeniul rezidenţial, clădiri de birouri sau mall-uri, ale căror investiţii au depăşit valoarea de 350 de milioane de euro.

Înainte de a se alătura Meta Estate Trust, Oriol Casellas Deig a deţinut funcţia de Development Manager în cadrul Veranda Shop & Stay. 

„Cred că potenţialul este uriaş pentru Meta având în vedere, în special, oportunităţile de a ne dezvolta prin piaţa de capital. Din acest motiv ne dorim să fim o companie model pe AeRO, cu o guvernanţă corporativă bine structurată de la bun-început,” spune Oriol Casellas Deig, noul CEO Meta Estate Trust

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO