Ortogonal Construct, un antreprenor general din construcţii deţinut de Dragoş Zaharia, de profesie inginer, face afaceri de aproape nouă milioane de lei din ridicarea de blocuri de locuinţe, în principal în Bucureşti şi judeţul Ilfov.
Din rândul proiectelor pe care le-a construit Ortogonal până acum, fac parte blocuri de apartamente şi case, în zona Parcului Carol din Bucureşti, în zona Titan, dar şi în Otopeni. „Societatea Ortogonal Construct a fost înfiinţată în anul 2011 de inginerul Dragoş Zaharia, constructor cu experienţă în execuţia de lucrări civile. Ţinta companiei o reprezintă acest segment din piaţa construcţiilor, pentru care oferim servicii şi soluţii complete în colaborare cu parteneri autorizaţi“, se arată pe site-ul companiei.