Business Construct

Piaţa construcţiilor rezidenţiale bifează o creştere anuală de 33,7% în aprilie, cu 3.578 de autorizaţii de construire emise. În primele patru luni din 2024 s-au eliberat 11.000 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, plus 3,1% an/an

Piaţa construcţiilor rezidenţiale bifează o creştere...

Autor: Cristina Bellu

30.05.2024, 10:36 119

Numărul de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut în aprilie cu 33,7% faţă de perioada similară din 2023, şi cu 17,8% faţă de martie 2024, fiind emise 3.578 de autorizaţii de construire, arată datele INS.

Raportat la primele patru luni din 2024, numărul de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale a ajuns la 11.000, în creştere cu 3,1% faţă de perioada similară din 2023.

Comparativ cu aprilie 2023, în luna aprilie 2024 au marcat creşteri atât numărul de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (plus 33,7%) cât şi suprafaţa utilă totale (plus 48,3%).

Creşterea numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (plus 901 autorizaţii) s-a înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (+213 autorizaţii), Sud-Muntenia (+151), Nord-Vest (+141), Vest (+136), Centru (+131), Bucureşti-Ilfov (+111), Sud-Est (+15) şi Sud-Vest Oltenia (+3).

Comparativ cu luna aprilie 2023, în luna aprilie 2024 s-a înregistrat o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+28,3%) cât şi a suprafeţei utile totale (+77,3%).

În  profil  teritorial,  această  creştere  a  suprafeţei  utile  la  autorizaţiile  de construire  eliberate pentru clădirile  nerezidenţiale (+264.769 mp)  se regăseşte în  Bucureşti-Ilfov   (+277.792 mp),   Nord-Est   (+57.343),   Nord-Vest   (+21.989),   Sud-Est  (+14.071)  şi  Sud-Vest Oltenia (+3.753).

Scăderi s-au înregistrat în  Sud-Muntenia (-65.550 mp),  Vest (-29.755) şi Centru (-14.874).

În perioada ianuarie-aprilie 2024 s-au eliberat 11.000 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,1% faţă de perioada similară din 2023.

Regiunile care au bifat creşteri au fost Nord-Est (+197 autorizaţii), Vest (+152), Bucureşti-Ilfov (+109), Sud-Muntenia (+76) şi Sud-Vest Oltenia (+29). Scăderi s-au înregistrat în Centru (-200 autorizaţii), Sud-Est (-20) şi Nord-Vest (-16).

 
 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels