Business Construct

Piaţa continuă să scadă în ritmul construcţiei de locuinţe

Piaţa continuă să scadă în ritmul construcţiei de locuinţe

Iulian Mangalagiu, director general al Ceramica Iaşi: Dacă luăm în considerare că per total piaţa de zidărie a avut pentru 2010 o evaluare de aproximativ 230 de milioane de euro, pentru întregul an se estimează că scăderea pentru piaţa de cărămidă va fi de 10% faţă de anul anterior. Efectul concludent al evoluţiei pieţei de cărămidă şi a celei de zidărie per total va fi însă cunoscut cu certitudine abia după primele două luni ale lui 2012, când vor fi posibile o retrospectivă şi o analiză complexă şi realistă asupra anului 2011.

Autor: Andreea Mioara Neferu

29.09.2011, 00:01 344

Piaţa de cărămizi a urmat în primul semestru tendinţa înregistrată de întregul sector al zidăriei, nereuşind să consemneze un plus faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Jucătorii din industrie pun situaţia pe seama condiţiilor meteo nefavorabile de la începutul anului, dar şi a impactului pe care criza încă îl are în rândul cum­părătorilor.

"Piaţa (de zidărie - n.red.) şi-a continuat traiectoria descendentă scăzând cu până la aproximativ 15% faţă de perioada similară a anului trecut, fiind afectate în primul semestru al anului 2011 atât vânzările, cât şi preţurile, dar odată cu începerea sezonului de vară piaţa s-a mai dezmorţit un pic", afirmă Iulian Man­galagiu, director general al Ceramica Iaşi, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa locală a cărămizilor.

Estimările privind evoluţia pieţei de cărămizi nu sunt prea optimiste nici pentru întreg anul 2011, în contextul în care se aşteaptă un declin total de circa 10%.

"Dacă luăm în considerare că per total piaţa de zidărie a avut pentru 2010 o evaluare de aproximativ 230 de milioane de euro, pentru întregul an se estimează că scăderea pentru piaţa de cărămidă va fi de 10% faţă de anul anterior", explică Mangalagiu.

Şi evoluţia construcţiei de locuinţe demonstrează că pentru piaţa cărămizilor 2011 va fi un al treilea an de declin: comparativ cu 2010, când au fost finalizate 48.812 locuinţe, în 2011 estimările arată că doar circa 43.000 de locuinţe vor fi finalizate, explică în continuare directorul de la Ceramica Iaşi.

"Efectul concludent al evoluţiei pieţei de cărămidă şi a celei de zidărie per total va fi însă cunoscut cu certitudine abia după primele două luni ale lui 2012, când vor fi posibile o retrospectivă şi o analiză complexă şi realistă asupra anului 2011", spune Mangalagiu.

Deşi nu precizează ce vânzări a avut Ceramica Iaşi în primul semestru al anului şi nici evoluţia comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, Mangalagiu arată că vânzările din primele şase luni "s-au situat aproape de previziunile făcute şi sunt în totală concordanţă raportat la conjunctura pieţei de profil". Compania a avut anul trecut afaceri de circa 65 milioane de lei (15,4 milioane de euro) şi profit net de 6,7 milioane de lei (1,6 milioane de euro), potrivit infor­ma­ţiilor de la Ministerul Finanţelor. Compania din Iaşi este listată pe piaţa Rasdaq a BVB, iar EuroBrick International, controlat de fonduri administrate de Advent International, are 84,8% din acţiunile Ceramica, conform celor mai recente rapor­tări remise Bursei.

Pe piaţa locală de cărămizi activează şi alţi jucători, printre care austriecii de la Wienerberger, cei mai mari producători de cărămizi la nivel mondial, sau Cemacon Zălău, al cărui acţionar principal este firma Broker Cluj. Wienerberger a intrat pe piaţa românească în 1998 şi în 2003 a achiziţionat de la producătorul de materiale de construcţii CEMA Sibiu o fabrică de cărămizi în cadrul unei tranzacţii cu o valoare totală de 9 milioane de euro. Wienerberger a înregistrat în 2010 prin intermediul firmei Wienerberger Sisteme de Cărămizi afaceri de 117,9 milioane de lei (28 milioane de euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO