Ferestre din aluminiu în loc de PVC, uşi cu feronerie care nu mai fac zgomot şi pardoseli SPC în loc de parchet clasic — piaţa amenajărilor interioare din România se schimbă accelerat în 2026, iar cei care dau tonul spun că tendinţele vin din zona eficienţei energetice şi a confortului, nu doar a esteticii. Datele vin de la Pinum Doors & Windows, parte a grupului Nusco, producător cu peste 30 de ani pe piaţa locală, care a încheiat 2025 cu afaceri de 24,9 milioane de euro, în creştere cu circa 20%.
Cea mai vizibilă schimbare vine pe segmentul ferestrelor: tâmplăria de aluminiu câştigă teren rapid în sectorul rezidenţial, fiind preferată pentru conformitatea cu standardele nZEB, costuri de întreţinere mai mici şi un aspect premium. Pinum şi-a dezvoltat un departament dedicat exclusiv acestui segment, care oferă inclusiv calculul coeficientului de eficienţă energetică pentru fiecare fereastră în parte.
„Rezultatele din 2025 se datorează unei strategii coerente şi capacităţii companiei de transformare a presiunilor din piaţă în oportunităţi de dezvoltare. Ne-am consolidat relaţiile cu partenerii noştri şi am menţinut un echilibru sustenabil între calitate şi competitivitate", a declarat Francesco Curcio, CEO Pinum.
La uşi, balamalele ascunse şi broaştele magnetice devin noua normalitate în proiectele rezidenţiale premium — soluţii care elimină zgomotul la închidere şi ridică nivelul de confort al locuinţei. Ca şi culori, albul rămâne pe primul loc, urmat de nuanţele de greige, iar cererea pentru furnirul natural creşte constant. Colecţia Filomuro rămâne preferata segmentului de lux.
Pe pardoseli, SPC-ul continuă să ia din cota parchetului clasic în proiectele imobiliare, atât la dezvoltatori, cât şi la clienţii individuali, în timp ce parchetul natural stratificat revine în atenţie. Stejarul natural, în finisaje neutre, rămâne alegerea sigură, pentru că se integrează în orice tip de amenajare.
Pinum pregăteşte pentru 2026 şi investiţii de peste 14 milioane de euro într-o nouă fabrică la Moara Vlăsiei, care dublează capacitatea de producţie. Fabrica se întinde pe 20.000 mp, pe un teren de 6 hectare, şi integrează panouri solare, iar finanţarea a fost realizată cu Banca Transilvania. Tot în acest an, compania deschide cel mai mare showroom al său — 1.200 mp în Pipera, în faza a doua a proiectului Nusco City.
„Aceste investiţii ne dublează capacitatea de producţie, ne permit să operăm la un nivel superior de eficienţă şi sustenabilitate şi consolidează poziţia noastră ca lider pe piaţa românească", a adăugat Francesco Curcio.
Reţeaua Pinum cuprinde 16 showroomuri în franciză şi 3 unităţi proprii, iar obiectivul pentru 2026 este deschiderea a şase locaţii noi, inclusiv în Timişoara. Un alt pariu strategic este integrarea inteligenţei artificiale în producţie şi design.