Business Construct

Portland Trust investeşte 50 mil. euro în construcţia celei de-a treia clădiri din ansamblul de birouri Oregon Park din Pipera

Portland Trust investeşte 50 mil. euro în construcţia...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

14.09.2017, 11:53 731
Dezvoltatorul imobiliar Portland Trust începe luna viitoare lucrările la cea de-a treia clădire din ansamblul de birouri Oregon Park din zona de nord a Bucureştiului. Proiectul va fi dezvoltat in parteneriat cu fondul american de investiţii Ares Management LP.
 
Investiţia în cea de-a treia clădire este de 50 mil. euro şi va duce întreaga investiţie în Oregon Park la 140 mil. euro.
 
Clădirea C va avea o suprafaţă netă inchiriabilă de 25.000 de metri pătraţi dispuşi pe şase etaje şi va avea o parcare subterană cu două nivele. După finalizarea acestui imobil, proiectul Oregon Park va avea în total 70.000 de metri pătraţi.
 
Procesul de excavare s-a incheiat, iar licitaţia pentru contractarea furnizorilor se va termina în curând, finalizarea clădirii C fiind programată pentru sfârşitul lui 2018.
 
Clădirea C va avea un restaurant Stradale, al doilea din cadrul complexului Oregon Park, iar în prezent au loc discuţii pentru închirierea către un club de fitness a 1.500 mp la parterul viitoarei clădiri. Dezvoltatorul poartă de asemenea discuţii cu alte câteva companii locale pentru închirierea majorităţii spaţiului rămas.
 
Joint venture-ul format din Portland Trust şi Ares Management a investit aproximativ 400 de milioane de euro în dezvoltarea a 306.500 mp de suprafaţă închiriabilă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO