A0 Sud între A1 şi A2 este tot mai aproape de finalizare după ce turcii de la Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS au finalizat primele două loturi din A0 între A2 şi DN6. În premieră va fi inaugurat primul nod rutier dintre două autostrăzi în sudul ţării - A0 se va intersecta cu A2 la Glina, iar transporturile rutiere dinspre Giurgiu sau Alexandria nu vor mai fi nevoite să tranziteze actuala centură, DNCB. „Deschidem circulaţia pe încă 10 km din A0 Sud care se vor adăuga celor 23,3 km deja inauguraţi pe semiinelul sudic. Întreaga A0 în lungime de aproximativ 100 km este extrem de importantă pentru dezvoltarea economică a României în ansamblu, dar şi a regiunilor limitrofe având în vedere că aproximativ 25% din PIB-ul naţional este concentrat la nivelul regiunii Bucureşti - Ilfov", a spus Cristian Pistol, şeful CNAIR. Cel de-al treilea lot, aflat în lucru la grecii de la Aktor, ar trebui să fie gata până în septembrie. Miza lucrărilor o reprezintă unirea celor trei autostrăzi - A0 cu A2 şi A1 -, astfel încât pentru prima dată în istorie Bucureştiul, mai exact centura ocolitoare, să nu mai fie o piedică în transporturi.