Business Construct

Producătorul de materiale de construcţii Teraplast primeşte 1,2 mil.euro pentru terenul fostei fabrici din Bistriţa unde un dezvoltator local va construi un complex rezidenţial

Producătorul de materiale de construcţii Teraplast...

Autor: Roxana Rosu

12.08.2020, 10:46 1785

Producătorul de materiale de construcţii Teraplast a încheiat un parteneriat cu un dezvoltator imobiliar local, Alfa Construct Partners, pentru construcţia unui ansamblu rezidenţial în Bistriţa, pe terenul fostei fabrici deţinută de Teraplast.

Terenul se află pe strada Zefirului, unde producătorul român si-a desfăşurat activitatea până în 2011 când a fost finalizată relocarea în Parcul Industrial TeraPlast din Sărăţel.

In cadrul acestui parteneriat, TeraPlast pune la dispozitie terenul urmand ca Alfa Construct Partners să finanţeze construcţia.

„De 10 ani de cand sta nefolosit, acest activ nu aduce valoare nici pentru actionarii nostri si nici pentru comunitatea din care facem parte. Suntem cel mai mare grup cu capital romanesc din judet, deci dincolo de poarta parcului industrial avem responsabilitatea de a contribui la dezvoltarea comunitatii locale si a orasului. Acum terenul va fi valorificat si va revitaliza o parte uitata a Bistritei prin cele peste 240 de apartamente din cadrul proiectului. E pacat sa dezvoltam orasul la 7-8 km de centrul orasului, in Viisoara si Livezile, iar o zona aflata la 1 km de centru sa ramana in paragina.” a declarat Alexandru Stanean, director general TeraPlast.

Proiectul va fi finalizat în cel mult 6 ani şi prevede construirea în 4 etape a şase blocuri cu peste 240 de apartamente şi peste 350 de locuri de parcare. Ansamblul include alei, spatii verzi şi un loc de joacă pentru copii.

Vanzarea apartamentelor va fi realizata, de asemenea, in etape, pe masura finalizarii fiecarui bloc din ansamblu.

TeraPlast va primi, prin dare in plată, minim 1,2 milioane de euro pentru acest teren, sumă care ar putea creşte cu minim 30% în funcţie de coeficienţii de urbanism obtinuţi prin PUZ.

In 2019, in judetul Bistrita-Nasaud s-au construit 748 de locuinte si s-au tranzactionat 1.271 de locuinte. Peste jumatate dintre ele, atat construite, cat si tranzactionate, sunt în municipiul Bistriţa.

Grupul Teraplast, controlat de antreprenorul român Dorel Goia, a vândut în iulie divizia Steel care cuprinde fabricile de ţevi din oţel TeraSteel România şi TeraSteel Serbia, precum şi producătorul de ţiglă metalică Wetterbest către gigantul Irlandez de sisteme de termoizolaţii şi anvelopare termică a clădirilor Kingspan Group. Tranzacţia s-a ridicat la circa 85 milioane de euro, valoare care ar putea fi ajustată ulterior cu datoriile nete, adică de peste 10 ori multiplu de EBITDA.

TeraPlast a incheiat anul 2019 cu afaceri de 972 mil. de lei, în creştere cu 21% faţă de anul anterior şi cu un profit de 42 mil. de lei, dublu faţă de anul 2018. EBITDA consolidată a ajuns la 91 milioane lei.

Teraplast Bistriţa are o capitalizare de 616 milioane lei la BVB, iar acţiunea companiei a crescut în şedinţa de miercuri cu 1,7%, la 0,46 lei/titlu. De la începutul anului, acţiunile TRP s-au apreciat cu 65%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO