Business Construct

Producătorul de mobilă Lemet din Prahova, plus 10% la nouă luni

Alexandru Rizea este unul dintre cei trei proprietari ai producătorului de mobilă Lemet, un brand pus pe picioare în urmă cu mai mult de două decenii.

Alexandru Rizea este unul dintre cei trei proprietari ai producătorului de mobilă Lemet, un brand pus pe picioare în urmă cu mai mult de două decenii.

Autor: Corina Mirea

16.11.2015, 00:05 408

Grupul Lemet din Prahova, unul dintre cei mai mari producători locali de mobilier, a avut venituri de aproape 176 de milioane de lei în primele nouă luni ale acestui an din vânzarea în reţeaua de magazine Lem's a dormitoarelor, bucătăriilor sau meselor şi scaunelor. Rezultatele sunt în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit informaţiilor transmise de companie.

 
„Creşterea cifrei de afaceri este relativ constantă, dar numărul de clienţi a crescut şi are tendinţă de creştere permanent. Lucrăm pentru a transforma fiecare client care a cumpărat prima oară de la noi într-unul care să se întoarcă de fiecare dată când are nevoie de un produs de mobilier“, spune Alexandru Rizea, director general şi acţionar al grupului Lemet, alături de Săcuiu Ioan şi Aurelia Rizea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO