Business Construct

Ruptura dintre oraşele României: niciun zbor direct pe ruta Bucureşti - Sibiu, cu trenul se fac şase ore, iar cu maşina cinci ore în lipsa autostrăzii

Ruptura dintre oraşele României: niciun zbor direct pe...

Autor: Mirabela Tiron

28.07.2014, 14:24 4519

Bucureşti şi Sibiu, fosta capitală culturală europeană în 2007, două dintre cele mai importante centre de business ale ţării, sunt deficitar conectate prin mijloacele de transport, în condiţiile în care nu există niciun zbor direct între aceste două destinaţii, pe calea ferată se fac circa şase ore, iar cu maşina în jur de patru-cinci ore în lipsa unei autostrăzi, deşi distanţa pe această rută este de doar 275 de kilometri.

Cu aproape 14.000 de companii înregistrate, cu afaceri totale de 5,2 mld. euro în 2012, judeţul Sibiu ocupă locul zece în topul judeţelor după cifra de afaceri. Companiile ar avea de câştigat dacă cele două oraşe ar fi mai bine conectate.

Lipsa unei autostrăzi pe Valea Oltului între Piteşti şi Sibiu costă uzina Dacia anual peste 10 mil. euro, în con­di­ţi­ile în care costul pe fiecare maşină transportată la export creşte cu 60 de euro pe unitate. Şi turismul are de suferit din cauza conexiunii deficitare între cele două mari oraşe.

 

Sistemele funcţionale de conectare eficientizează activitatea economică

„O ţară este cu atât mai eficientă din punctul de vedere al activităţii economice cu cât are sisteme de conectare funcţionale. Conectarea oraşelor este foarte importantă. La noi aceste sisteme sunt deficitare, avem timpi îndelungaţi de parcurs pe distanţe relativ mici, deci costuri mari de transport“, este de părere  economistul Aurelian Dochia. El precizează că atât pe Bucureşti - Sibiu, cât şi pe alte rute, România trebuie să pună la punct nişte sisteme de conectare, să realizeze culoare şi legături cu vestul Europei, dar şi cu partea de sud.

Bucureşti - Sibiu nu este un caz izolat în România. Deşi pe Bucureşti - Cluj există şase zboruri zilnic cu Tarom, la tarife de la 200 de euro în sus, cu maşina această distanţă este parcursă în mai bine de şase ore, iar cu trenul în 10-12 ore (distanţa fiind de 497 de kilometri).

 

Tarom a suspendat „din motive comerciale“ zborul spre Sibiu

În timpul solicitat de deplasarea pe calea rutieră sau pe calea ferată pe Bucureşti - Sibiu un om de afaceri sau un turist ar putea ajunge până la Roma şi chiar s-ar întoarce cu avionul.

„Cursa directă Tarom pe Bucureşti - Sibiu - Bucureşti a fost operaţională până la sfârşitul orarului de iarna 2013/2014 însă din motive comerciale a fost suspendată“, au trans­mis oficialii companiei de stat Tarom. La o căutare pe site-ul Tarom sunt afişate însă zboruri spre Sibiu cu escală la Viena. Oficialii Tarom au explicat că oferta tarifară dată de sistemul de rezervări nu este oferta tarifară a companiei. „În situaţia în care nu există cursă directă Bucureşti - Sibiu - Bu­cureşti, sistemul de rezervări construieşte rute prin conexiune, în acest caz zborurile Tarom cu cele ale Austrian, ordonate după ora de decolare, pentru a oferi variante de zbor pasagerilor care îşi doresc să călătorească pe această rută, chiar şi cu un zbor de conexiune.“ Altfel spus, este vorba de zborurile pe ruta Sibiu - Viena operate de compania aeriană Austrian Airlines. Nicio companie aeriană nu are curse directe pe Bucureşti - Sibiu.

 

Anularea cursei interne spre Sibiu, o „pierdere pentru turism“

Sibiul are o  importanţă deosebită şi din punctul de vedere al ofertei turistice, ce poate atrage vizitatori străini, de aceea este necesar să fie bine conectat de capitala României.

„Pachetele turistice pentru străini pe care le avem includ din ce în ce mai mult deplasarea cu avionul, pentru că pe calea rutieră şi pe calea ferată nu există o legătură între oraşe şi regiuni. Orice anulare a curselor interne reprezintă o pierdere pentru turism, un necaz“, a spus Gheorghe Fodoreanu, preşe­dintele agenţiei de turism Invitation Romania, care aduce străini în ţară.

„Când erau zboruri cu Tarom pe Bucureşti-Sibiu aduceam turişti la Bucureşti, apoi îi duceam cu avionul la Sibiu unde mai stăteau câteva nopţi şi aşa îşi petreceau 4-5 nopţi în Româniaí, a spus el. „Aeroportul din Sibiu este punctul de plecare al multor programe turistice în România“. În prezent de pe aeroportul din Sibiu sunt operate curse spre Viena cu Austrian Airlines şi spre Munchen cu Lufthansa şi Tarom.

 

O autostradă doar pe hârtie pe Piteşti-Sibiu

Nici pe şosele nu există o conexiune rapidă între cele două oraşe, dat fiind că lipseşte autostrada Piteşti-Sibiu., una din cele mai aşteptate şosele din România, fiind veriga lipsă a coridorului de autostradă care va uni vestul României, la Nădlac, de estul ţării, la Constanţa

„Toată lumea aşteaptă autostrada Sibiu-Piteşti şi cred că vom mai aştepta mult. Este foarte important să existe o legătură rapidă între Bucureşti şi Sibiu. Din cauză că nu există în prezent avem costuri mai mare cu autocarele de pasageri dar şi o durată mai mare a transportului“, spune Daniel Micu, directorul general al companiei de transport persoane Atlassib din Sibiu.

Anul acesta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a lansat licitaţia de revizuire şi actualizare a studiului de fezabilitate a autostrăzii Sibiu-Piteşti (ce va traversa munţii prin zona Văii Oltului), una din cele mai. Autostrada ar urma să fie finanţată din fonduri europene şi să fie gata până în 2020, potrivit ultimelor angajamente ale companiei de drumuri.

 

Situaţia nu este mai roz pe calea ferată

Pe ruta Bucureşti-Sibiu există două trenuri ce circulă, care parcurg însă distanţa de 275 de kilometri în aproape şase ore. Trenurile circulă cu o viteză redusă din cauza faptului că linia de cale ferată nu a fost modernizată, situaţie în care se află aproape întreaga infrastructură feroviară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO