Business Construct

Şi totuşi, autostradă pe Valea Prahovei? Poate în 5 ani

Comarnic-Braşov reprezintă porţiunea din DN1 pe care se formează cele mai multe ambuteiaje, în special în weekend
29.09.2011, 00:00 2396

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va propune Guvernului reluarea procedurilor de licitaţie în regim de concesiune a autostrăzii Comarnic-Braşov-Făgăraş, în condiţiile în care acest tronson oferă o "alternativă" la autostrada Sibiu-Piteşti, pentru care nu au fost găsite încă soluţii de finanţare.

Construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov este unul dintre cele mai răsu­nătoare eşecuri ale guvernului Boc, în condiţiile în care pentru acest tronson au fost găsiţi constructori anul trecut - consorţiul Vinci-Aktor - care au renunţat ulterior la contract fără a plăti niciun fel de penalităţi.

Tronsonul Comarnic-Braşov are o importanţă strategică, ţinând cont că reprezintă porţiunea din DN1 pe care se formează cele mai multe ambuteiaje, în special în weekend-urile în care turiştii iau cu asalt staţiunile de pe Valea Prahovei.

Cu o lungime de 58 de kilometri, proiectul este estimat la circa 983 milioane de euro, proiectarea şi construcţia urmând să dureze circa patru ani, potrivit CNADNR. Tronsonul ar urma să cuprindă 57 de poduri şi 5 pasaje.

Pe de altă parte, tron­sonul Braşov-Fă­gă­raş, care se întinde pe 53 de kilometri şi trebuia să fie construit de americanii de la Bechtel, este ceva mai simplu de realizat, fiind estimat la circa 221 mil. euro.

Conform contractului iniţial cu cei de la Bechtel, lucrările la autostrada Braşov-Făgăraş trebuia începute în luna martie a acestui an şi finalizate în prima parte a anului 2013, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Având în vedere însă că studiile de fezabilitate ale acestor tronsoane ar urma să fie reactualizate, foarte probabil costurile cu construcţia vor suferi modificări.

Autostrada Comarnic-Braşov a mai avut câştigători şi în 2004, însă ca parte a tronsonului Ploieşti-Bra­şov, când la conducerea Ministerului Transporturilor se afla Miron Mitrea. Contractul a fost însă anulat în 2005, când a fost instalat guvernul Alianţei D.A.

Comarnic-Braşov în cifre

Lungime: 58 km

Cost estimat: 983 mil. euro

Cost/kilometru: 17 mil. euro

Speciale: 57 de poduri şi 5 pasaje

Durată de execuţie: 4 ani

Sursă: CNADNR, calcule ale ZF

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO