Business Construct

Stadiul lucrărilor de infrastructură din Capitală: „Nicolae Grigorescu”,blocat de firele de tensiune

Stadiul lucrărilor de infrastructură din Capitală:...

Autor: Nicolae Oprea, Mediafax

09.04.2018, 16:21 2098

Unul dintre cele mai importante obiective de infrastructură din Bucureşti este Nodul Rutier de pe Şoseaua Virtuţii din Capitală, despre care primarul general, Gabriela Firea, declara, anul trecut. în noiembrie, după o vizită pe şantier, că este în proporţie de 85% gata „şi va fi finalizat până la sfârşitul anului (n.r. – 2018)”.

„Termenul estimat pentru finalizarea nodului rutier este noiembrie 2018, condiţionat de relocarea reţelelor electrice, a punctului de transformare şi de relocare a instalaţiilor RATB”, se arată într-un răspuns al PMB, la solicitarea MEDIAFAX, legat de data finalizării acestui obiectiv.

PMB are în acest an în derulare mai multe parcări, amplasate la cele mai importante intrări în oraş, despre care primarul general a declarat că cei ce intră cu maşinile în Bucureşti îşi pot parca autoturismele, recurgând ulterior la transportul în comun, respectiv RATB şi Metrorex.

„În ceea ce priveşte parcările de tip park&ride, Primăria Municipiului va demara luna viitoare construirea parcării de la capătul Şoselei Pantelimon. Acest concept va fi extins la toate ieşirile din Bucureşti, la intersectia Şeselei de Centurp cu austostrăziele A1, A2 şi A3, DN1 până la DN7, DJ 101, 200B, 301, 401, ş I 602”, precizează reprezentanţii PMB, pentru MEDIAFAX.

Un alt obiectiv foarte important penrtu Capitală este şi pasajul Nicolae Grigorescu, care, potrivit PMB, este finalizat în proporţie de peste 90%, dar care este blocat de firele de tensiune ce trebuie înălţate.

„Obiectivul de investiţie <<Străpungere Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu>> are un stadiu fizic realizat în proporţie de 96%. Finalizarea obiectivului este condiţionată de realizarea unor lucrări ce nu au fost prevăzute în contractul de bază, şi anume : iluminat public, semaforizare şi separatoare de flux din beton. În acest sens, se va încheia un act adiţional cu constructorul pentru realizarea acestor lucrări suplimentare. O altă problemă o reprezintă supraînălţarea liniilor de înaltă tensiune ce aparţin Transelectrica şi Enel în vederea asigurării gabaritului de siguranţă pe rampa de urcare pasaj şi pe pasaj. Pentru soluţionarea acestei probleme, Municipallitatea a realizat un studiu de soluţii care se află de mai multe luni în analiză la Transelectrica”, explică reprezentanţii PMB, la solicitarea MEDIAFAX.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO