Primarul Londrei, Sadiq Khan, a obţinut de la guvernul britanic până la 11,7 miliarde de lire pentru un program de zece ani de construire a locuinţelor sociale şi accesibile. Lucrările pot începe până în martie 2036 şi se pot finaliza până în martie 2039.
Londra este singura regiune din Anglia unde cumpărarea unei locuinţe depăşeşte de peste cinci ori venitul anual pentru oameni de pe tot spectrul de venituri. Chiriaşii din sectorul privat plătesc, în medie, 46% din venit pe chirie, faţă de 30% în restul ţării. După includerea costurilor cu locuinţa, 2,4 milioane de londonezi (26%) trăiesc în sărăcie. La 31 martie 2025, 73.300 de gospodării, în care trăiau 94.700 de copii, locuiau în locuinţe temporare.
În Marea Britanie, „affordable housing” este o categorie reglementată — chirie socială, chirie intermediară, London Living Rent, coproprietate —, cu plafoane şi criterii de eligibilitate, iar costul fiecărui produs este legat de veniturile locale. În România, „accesibil” este doar o descriere a preţului, fără o categorie echivalentă: există locuinţe sociale repartizate de primării şi programul ANL, dar nu o gamă intermediară între chiria socială şi proprietatea deplină.
Programul prevede ca minimum 60% din locuinţe să fie cu chirie socială — segmentul cu cererea cea mai mare (76% din necesarul de locuinţe accesibile al capitalei). Restul acoperă London Living Rent, coproprietatea, locuinţele cu sprijin şi o chirie intermediară nouă, dedicată lucrătorilor esenţiali (Key Worker Living Rent), cu chirii plafonate la 40% din venitul net mediu al acestor gospodării. În octombrie 2025, guvernul şi primarul au redus, pentru noile dezvoltări private, cota obligatorie de locuinţe accesibile de la 35% la 20%, în condiţiile în care construcţia stagnase: în 2024–2025 s-au finalizat net 31.000 de locuinţe, faţă de cele 88.000 pe an estimate ca necesar, şi doar 3.991 accesibile. Trei consilii locale — Tower Hamlets, Hackney şi Lewisham — au cerut în instanţă o revizuire judiciară, susţinând, conform BBC, că nu au fost consultate corespunzător şi că măsura le reduce capacitatea de a livra locuinţe accesibile. Sadiq Khan a replicat că Londra are nevoie de „mai multe locuinţe cu adevărat accesibile”, iar primăria invocă măsuri de urgenţă pentru a debloca şantierele.
Finanţarea este condiţionată şi de standarde care depăşesc reglementările naţionale: interzicerea materialelor combustibile pe faţade indiferent de înălţime şi sisteme de stingere a incendiilor în toate clădirile noi — măsuri legate explicit de incendiul de la Grenfell Tower —, plus standarde de spaţiu şi evaluare postocupare.
Faţă de România, unde rata proprietăţii este printre cele mai ridicate din Europa, modelul diferă prin orizontul multianual de planificare, prin gama de produse dintre chiria socială şi proprietate şi prin definirea accesibilităţii raportat la veniturile locale. Experienţa londoneză arată însă şi limitele unei astfel de politici: chiar şi cu un buget-record, ţinta de construcţie rămâne contestată, iar mulţi chiriaşi din locuinţe sociale rămân sub pragul sărăciei.
