Business Construct

Tranzacţiile cu terenuri pentru proiecte rezidenţiale şi comerciale au ajuns anul trecut la cea mai ridicată valoare din 2007, de 800 milioane euro. ”Perspectivele pentru 2022 sunt bune, însă uşor mai rezervate. După un an care a făcut cât doi, ar fi nevoie de ceva timp pentru ca piaţa să poată absorbi viitoarele proiecte”

Tranzacţiile cu terenuri pentru proiecte rezidenţiale...

Autor: Roxana Rosu

10.01.2022, 10:20 262

Tranzacţiile cu terenuri destinate exclusiv proiectelor rezidenţiale şi comerciale (birouri, retail, hotel) au ajuns anul trecut la cea mai ridicată valoare din 2007 până în prezent, de 800 milioane euro, de peste două ori şi jumătate peste volumul care fusese estimat în 2020, de 310 milioane euro, arată datele Colliers.

În 2007, în Capitală se înregistrau tranzacţii de peste 800 de milioane euro, iar la nivel naţional s-a depăşit pragul de 1 miliard de euro, potrivit estimărilor din acea perioadă.

Retailerii şi dezvoltatorii rezidenţiali au fost extrem de activi anul trecut, terenurile destinate proiectelor de acest tip reprezentând aproximativ 90% din total.

Capitala a rămas în frunte, cu trei sferturi din volumul nominal de tranzacţii, adică o valoare de peste 600 de milioane de euro.

În jur de 70% din tranzacţiile din Bucureşti sunt destinate proiectelor rezidenţiale, estimează consultanţii Colliers, explicând totodată că există numeroase tranzacţii mari cu proiecte mixte unde nu este stabilită cu certitudine ponderea alocată de dezvoltatori diverselor sectoare.

„Planetele s-au aliniat în 2021 şi, graţie mai multor ”ingrediente”, piaţa s-a dublat faţă de 2019 şi a ajuns la valori nemaivăzute de la precedentul boom din perioada 2006-2008. 2021 se dovedeşte a fi un an record pentru că a existat un interes bun pentru terenuri, susţinut şi de o lichiditate adecvată, contextul economic actual, cu o inflaţie foarte ridicată, sporind atractivitatea plasamentelor imobiliare. A contribuit semnificativ şi pipeline-ul de tranzacţii importante începute în 2019 şi 2020, care s-au desfăşurat mai greu în contextul pandemiei”, explică Sînziana Oprea, director Land Agency la Colliers.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO