Business Construct

Vastint înalţă birourile din zona metroului de la Timpuri Noi. Dacă găsesc chiriaşi, primii corporatişti se vor muta în clădirile deţinute de Ikea la începutul lui 2017

Vastint înalţă birourile din zona metroului de la...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

18.08.2016, 00:05 961
Vastint România, divizia imobiliară a grupului suedez Inter IKEA, avansează cu lucrările de construcţie la proiectul imobiliar Timpuri Noi Square, unul dintre cele mai mari din zona centrală a Bucureştiului. Ansamblul va avea în total 100.000 de metri pătraţi închiriabili şi va cuprinde atât spaţii pentru birouri, cât şi o zonă de retail şi una rezidenţială. În prezent, au fost începute lucrările de construcţie pentru o suprafaţă de 33.000 de metri pătraţi, adică primele două din cele trei clădiri care vor alcătui întregul proiect în final.
 
Investiţia pentru această etapă de dezvoltare este de circa 50 de milioane de euro, sumă în care intră şi costurile cu terenul, potrivit estimărilor ZF. Fiecare dintre cele două clădiri va avea câte zece etaje, spaţiul fiind potrivit pentru peste 3.000 de angajaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO