Într-o economie de piaţă trebuie să existe cerere şi ofertă, iar atunci când băncile au majorat avansul la creditele imobiliare era normal ca preţurile imobilelor să scadă, a spus Eduard Uzunov, preşedinte al Regatta Real Estate în cadrul emisiunii de business ZF Live. „Avansul la credite ar putea să ajungă chiar şi la 5%. Programul Prima casă are un succes teribil, a susţinut piaţa imobiliară.“
„În ultimii trei ani nu s-au mai construit produse de calitate în locuri excepţionale, precum Aviatorilor, Primăverii sau Nordului şi ne lovim de acest aspect. Avem cerere, dar nu avem ofertă. Produsele date spre închiriere s-au epuizat“, a continuat Uzunov. „Nu poţi să aduci un chiriaş de calibru, un ambasador, un consul sau un reprezentant al unei firme mari într-un apartament oarecare. Are un anumit buget şi multe aşteptări.“
Preţurile chiriilor din zona Aviatorilor, Primăverii sau Nordului se situează între 2.000 euro şi 15.000 euro pe lună, în funcţie de suprafaţa imobilului şi de finisajele acestuia. Facilităţile financiare de creditare ajută întreaga piaţă din România, antreprenorii din industria construcţiilor, proprietarii de terenuri şi încurajează şi creşterea consumului. Odată cu intrarea în vigoare a legii dării în plată a avut loc un cutremur pe piaţa imobiliară. „Băncile sunt supărate pe ceea ce li s-a întâmplat, însă nu sunt mulţi beneficiari care pot profita de acest lucru. Legea trage un semnal de alarmă asupra unor bancheri cu care nu poţi negocia nici contractul de credit“, a completat Eduard Uzunov. „Acum băncile vin în întâmpinarea clienţilor scăzând avansul.“
Acesta a mai spus că se aşteaptă la mai multe tranzacţii din partea celor care vor să cumpere lucruri de calitate pe care să le pună apoi în piaţa chiriilor. „Randamentele de investiţii sunt mai bune decât la bănci, 6% sau chiar 10%. Mă aştept ca străinii să vină în România şi să investească datorită acestui lucru.“
Ce a mai spus Eduard Uzunov la ZF Live:
- Avem multe tranzacţii, vindem atât spaţii rezidenţiale, cât şi terenuri, spaţii comerciale către investitori fie ei persoane fizice sau juridice
- Mulţi investitori au cumpărat terenuri şi construiesc exclusiv pentru închiriere, nu vor să audă de vânzare
- Dacă vrei să ai doar o viaţă cu familia, te duci în Corbeanca sau oriunde în afara Bucureştiului, dar dacă vrei şi activităţi culturale, sociale, să te duci cu familia la un restaurant să bei un pahar de vin şi să vii pe jos acasă, alegi centrul Bucureştiului
- Zona Ateneului Român este plină de turişti străini.