♦ Alocările sunt insuficiente raportat la nevoia industriei ♦ Trebuie să încurajăm o industrie de anvergură, să construim campioni regionali care să se bată cu marii jucători din străinătate.
Prima sesiune pe programul Construct Plus, cu o alocare de 150 de milioane de euro pe an, s-a încheiat, fiind depuse 90 de proiecte, cu o valoare totală de un miliard de euro, ceea ce arată interesul antreprenorilor de-a realiza investiţii de anvergură în industrie. Fondurile nu sunt suficiente însă, astfel că vor fi finanţate doar şapte-opt proiecte din cele depuse.
„Pe materiale de construcţii a fost încheiat apelul, iar în perioada următoare o să publicăm lista intermediară cu proiectele care au fost depuse. Au fost depuse 90 de proiecte, cu aproape 1 mld. euro nevoie totală de finanţare, faţă de 150 mil. euro cât a fost alocarea financiară. În funcţie de valoarea proiectelor, estimez că vor fi maximum şapte-opt proiecte câştigătoare“, a spus Mirona Daia, director, politici industriale şi finanţări pentru industrie, Ministerul Economiei în cadrul „ZF Reindustrializarea României 2024”, conferinţă organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu ROCA Industry şi susţinută de ELI Parks, Bulboacă&Asociaţii, Confederaţia Patronală CONCORDIA şi Terapia.
Programul Construct Plus, care a apărut pe hârtie de la mijlocul anului trecut, dar a fost lansat anul acesta în aprilie, îşi propune susţinerea investiţiilor private pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie de materiale de construcţii. Programul se va desfăşura pe cinci ani.
„Nu avem alocări suficiente dacă ne raportăm la nevoile industriei, dar dacă în fiecare an reuşim să facem paşi, am putea da un impuls industriei. Industria românească este reprezentată de întreprinderi mari, iar accesul acestora la finanţare este destul de redus, cel puţin din politica de coeziune”.
Mai mult, la nivel european, instrumentele financiare nu sunt accesibile oricărei industrii. Ea a precizat că s-a solicitat ca toate aceste instrumente de la nivel european să aibă o alocare geografică raportată la particularităţile fiecărei industrii din statele membre.
„Prin structură suntem excluşi de la orice formă de finanţare a IMM-uri pentru că ne -am unit, depăşim limita de companie mică sau mijlocie. Ca şi holding avem 9 companii, 12 fabrici, activitate în trei ţări, 1200 de angajaţi”, a spus Ionuţ Bindea, CEO al ROCA Industry, primul holding industrial din România, specializat în materiale de construcţii, listat pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul ROC1, din martie 2024. Programul Construct Plus este binevenit, înseamnă în cinci ani 700 mil euro intra în economie pe construcţii, dar vorbim de 18 coduri CAEN, din care nouă sau zece fac referie doar la ciment, mortar, ipsos şi beton, potrivit lui.
„Producem vopsea dar pentru Guvernul României nu este material de construcţii. Astfel că din 5 companii avem doar 2 care se încadrează pe acest cod CAEN. Există bani dar părerea noastră este că sectorul public trebuie adus mai aproape de noi mediul privat pentru a avea un dialog".
Pe de altă parte, Ionuţ Lianu, ofiţer şef management active şi pasive la CEC Bank, a spus că este nevoie de o abordare mai strategică, iar ceea ce căută banca să finanţeze sunt antreprenori care îşi doresc să crească, să obţină un loc cât mai bun pe lanţul valoric.
„Să avem la un moment dat companii mari care să se internaţionalizeze, care reunesc lanţuri valorice nu numai local, dar şi în regiune”.
Industria României contribuie cu 20% în PIB dar în ultimii cinci ani a fost pe scădere. Avem nevoie de politici integrate care să susţina o industrie de anvergură, să reconstruim campioni regionali care să se bată cu marii jucători din străinătate.