800 de elevi din 54 de licee din 33 de oraşe din ţară s-au întrecut recent în cea mai mare competiţie locală de roboţi şi au arătat că există rezerve uriaşe de talent tehnologic în România, însă marea întrebare este cum poate fi pus la lucru acest talent în următorii 10-15 ani altfel decât calea clasică: Silicon Valley, Boeing sau General Electric.
Zeci de standuri la Sala Polivalentă din Bucureşti, două zile de competiţii, sutele de copii şi profesorii lor. Toţi înnebuniţi să arate că robotul lor ştie să descopere şi culeagă mai repede bilele care trebuie aruncate într-un coş din mijlocul ringului.
Liceeni au primit prin programul „First Tech Challenge“ un kit de construcţie, o imprimantă 3D şi au reuşit în 2-3 luni să realizeze o maşinărie telecomandată care nu numai să execute comenzi, dar să şi „vadă“ în jur şi să ia decizii, „să înveţe“ în funcţie de mişcările din jur.
Vreo diferenţă faţă de un detector de mine sau un detonator de explozibil? Minimă. Tehnologia a evoluat atât de mult, senzori care altădată erau subiectul spionajului GRU sunt astăzi la 100 de euro bucata, aşa încât liceenii au un teren de învăţare care în urmă cu 20 de ani părea SF.
Ce se va întâmpla cu aceşti elevi? Unde vor fi ei peste 10 ani? Cum pot ei să îşi construiască ţara aşa cum vor şi să participe la dezvoltarea României?
Este bine ca cei mai talentaţi să îşi găsească cea mai bună folosire a minţii lor. Să meargă în cele mai puternice institute de cercetare din lume, la cele mai mari companii. NASA şi Silicon Valley se vor bate pe ei. Dar o strategie prin care România să folosească local în 10-15 ani aceste talente nu ar strica.
O soluţie este refacerea industriei de apărare. Armata are la dispoziţie 2% din PIB pentru 2017. Nu sunt credite de angajament, ci sume trecute în clar ca disponibil de cheltuială în 2017. Este vorba de 3,2 miliarde de euro. Ce scrie pe aceşti bani? Elicoptere, blindate, fregate.
Unele dintre acestea se mai produc în România, în parteneriat cu companii străine. Există bani, există cumpărători, există talent tehnic. Lipseşte o perspectivă care să integreze toate aceste resurse.
Poate Academia Tehnică Militară să îi aibă deja în vedere pe aceşti elevi, să îi aducă spre cursurile de profil.
Competiţia globală pentru talente este uriaşă. Nu este vorba de 2017. Problema este ce va fi în 2027. Trei miliarde de euro pentru apărare în fiecare an vor apăsa puternic bugetul României.
Este asumată obligaţia de a cheltui pentru apărare. Şi atunci, din 30 miliarde de euro pe care să presupunem că îi va cheltui statul român pe apărare în următorii zece ani, nu pot merge 10 miliarde de euro în industria românească de apărare care să folosească talentele în tehnică din fiecare generaţie?
Bineînţeles, achiziţiile de tehnică din străinătate vor predomina. Însă pentru prima dată Armata are bani. Trebuie găsită o cale ca aceşti bani să irige economia românească.
Şantierul Naval Militar Mangalia a devenit loc de iernare pentru velierele din port, nu a mai produs de ani zile nimic. În acelaşi timp, tinerii români pleacă pe şantierele navale din Scoţia, unde armata britanică îşi face fregatele. Iar mâine România va cumpăra aceste fregate de la englezi. Are sens să cumpărăm cu banii noştri ceea ce fac dincolo chiar tinerii noştri?
Există expertiză, există specialişti în adormire care pot fi astăzi rechemaţi. Împreună cu elevii care sunt astăzi în stare să facă din trei sârme un robot, mâine vor fi în stare să producă local măcar şi un robot pentru bucătăria marinarilor, dacă altceva nu mai este lăsată/nu mai poate să facă România.
