Business Hi-Tech

A venit momentul digitalizării accelerate în România, de la stat şi administraţii locale până la IMM-uri şi companii

Videoconferinţa ZF Mobilio 2020

A venit momentul digitalizării accelerate în România,...

Autor: Alex Ciutacu, Ştefan Stan, Roxana Rosu

23.04.2020, 00:07 1724

♦ „Ţinând cont că în aparatul de stat lucrează foarte mulţi oameni, foarte multe resurse umane care să aducă valoare, statul ar putea să se mişte în mai multe direcţii simultan, adică să rezolve şi să vină cu programe foarte clare din perspectivă economică şi să rezolve şi problema medicală“, afirmă Cătălin Chiş, CEO APS

♦ „Eu cred că suntem puţin orbiţi de această criză medicală, de toate aceste restricţii pe care le avem în acest moment şi care într-o bună măsură au blocat sau au dus la un soi de pauză în economie. Dar întrebarea este câte dintre companii vor reuşi să iasă din această criză şi să continue să funcţioneze“, a avertizat Mihnea Rădulescu, business director la Vodafone România.

Criza fără precedent determinată de pandemia de coronavirus, respec­tiv restricţiile de deplasare şi regulile pri­vind distanţarea socială, au făcut mul­te companii şi instituţii să desco­pere că ar putea opera chiar mai efi­cient folo­sindu-se de tehnologie, punând astfel bazele unor discuţii despre demararea unui proces amplu de digitalizare în România, care să pornească de la IMM-uri şi companii mari şi să ajungă pâ­nă la sectorul public şi adminis­tra­ţiile locale, au concluzionat spea­kerii prezenţi în cadrul ediţiei din 2020 a eve­nimentului ZF Mobilio, orga­ni­zat în acest an în regim de videoconferinţă.

„Mare parte din economia Ro­mâ­niei se digitalizează acum cu o vi­teză foar­te mare, mai ales pentru a su­pra­vieţui. Tehnologia e singurul mod prin care putem continua să ţinem legătura cu clienţii, partenerii, colegii, pro­fesorii. Am venit cu câteva măsuri con­crete pentru a sprijini mediul de afa­ceri. (…) Trebuie să ne asigurăm că pu­tem depune anumite cereri online, că medicii pot oferi con­sultanţii la dis­tanţă, că elevii învaţă. E o oportunitate unică de a începe digitalizarea în sectorul public şi privat“, a explicat Ovidiu Ghiman (foto dreapta), di­rector executiv comercial pe seg­men­tul de business la Telekom România.

În contextul actual, Dorin Pena, directorul general al subsidiarei lo­cale a gigantului american Cisco, a re­marcat că adopţia tehnologiei a făcut un salt important, întrucât „oamenii şi-au schimbat comporta­mentul şi ne­voile, iar de la infra­structură la capa­cita­te, oamenii care erau obişnuiţi să se întâlnească în şedinţe sunt forţaţi acum să migreze în mediul online“.

„Este o cerinţă foarte mare în ce pri­veşte conectivitatea pe zona de date. Foarte multe companii mari au dorit fie creşterea capacităţii conec­ti­vităţii, fie au apelat pentru angajaţii de acasă la anumite soluţii de remote working tot pe zona de date, fie că vorbim de parte fixă sau mobilă“, a precizat şi Mihnea Rădulescu, busi­ness director la Vodafone România.

„Dacă în primă fază solicitările cele mai multe pe care le-am avut au fost în zona de videoconferinţe şi tele­comunicaţii, am început să avem tot mai multe discuţii din perspectiva digi­ta­lizării, în special cu IMM-urile şi cu administraţiile locale“, a spus Cătălin Chiş (foto stânga), CEO al integratorului de soluţii software Active Power Solutions.

Videoconferinţa ZF Mobilio 2020 a fost organizată de Ziarul Financiar, în parteneriat cu Telekom România, Cisco România, Active Power Solu­tions, Digi, RTPR, grupul de compa­nii Vector şi Vodafone.

Dorin Pena, Cisco România: Este foarte important ca organizaţiile şi indivizii să analizeze soluţiile digitale pe care le folosesc pentru a se asigura că sunt respectate nivelurile de risc acceptate.

Mihnea Rădulescu, Vodafone România: Ofertele pe care le-am pus la dispoziţia clienţilor trebuie să îi ajute să treacă peste momentul actual.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO