Business Hi-Tech

Adrian Dinescu, directorul INCD pentru Microtehnologie Bucureşti (IMT): “Astăzi soarta unei naţiuni depinde de puterea ei de calcul, de modul în care ştie să utilizeze semiconductorii în toate industriile pe care le are. Problema este că acum SUA şi Europa au 20% din fabrici, faţă de 80% în 1990”

Adrian Dinescu, directorul Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microtehnologie Bucureşti (IMT). Foto: Adrian Seceleanu

Adrian Dinescu, directorul Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microtehnologie Bucureşti (IMT). Foto: Adrian Seceleanu

Autor: Adrian Seceleanu

10.02.2025, 22:05 164

 România a demarat oficial luni un proiect de 130 mil. euro cu finanţare europeană - denumit Platforma Naţională pentru Tehnologiile Semiconductorilor (PNTS), ca parte a unui efort mai larg la nivelul UE, de revitalizare al industriei. În România proiectul este coordonat de IMT Bucureşti

Miza iniţiativei europene de repornire a industriei de semiconductori - şi în special a proceselor de fabricaţie - este una enormă, a explicat Adrian Dinescu, directorul Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microtehnologie Bucureşti (IMT) luni, în cadrul evenimentului care a marcat demararea oficială pe plan local a unei componente a acestui program, cu o valoare de 130 mil. euro.
“Industria semiconductorilor este o industrie de o acută actualitate în acest moment.  Actualitatea a repărut odată cu criza chip-urilor, dar industria chip-urilor nu este o industrie nouă. Peste 2 ani se vor împlini 80 de ani de la inventarea tranzistorului care a fost momentul de început al acestei industrii.

După inventarea tranzistorului au apărut alte dispozitive  precum circuitele integrate,  memorii, procesoare, toate acestea se numesc, pe scurt, chipuri sau semiconductori şi ele au ajuns, să configureze lumea modernă într-o asemenea manieră încât putem spune fără să  greşim, că astăzi soarta unei naţiuni depinde de puterea ei de calcul, de modul în care ştie să utilizeze semiconductorii în toate industriile pe care le are”, a subliniat Adrian Dinescu în deschiderea evenimentului care a marcat lansarea proiectului, denumit Platforma Naţională pentru Tehnologiile Semiconductorilor (PNTS).

Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 130 de milioane de euro - mai exact 649.319.158,14 lei iar asistenţa financiară nerambursabilă este de 617.361.467,01 lei, din care suma 305.074.263,67 lei este finanţată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027.

Capacităţile de producţie de chip-uri sunt importante şi din punct de vedere militar şi economic, a continuat Adrian Dinescu. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Conferințele Ziarul Financiar și Business Magazin în 2025