Compania antreprenorială Farmaceutica Remedia a început din 2021 să digitalizeze farmaciile pe care le deţine, iar în prezent are instalaţi roboţi în nouă puncte de lucru. În continuare, Remedia are în plan să continue procesele de digitalizare, dar şi să instaleze roboţii în alte lanţuri de farmacii, a spus Adrian Pârvu, Membru C.A. Farmaceutica Remedia S.A. Businessul Remedia cuprinde o reţea de 20 de farmacii şi un distribuitor de medicamente.
„Primul robot a fost instalat în octombrie 2021, apoi am mai instalat încă opt roboţi în ţară şi echipa de service Remedia a colaborat pentru instalări şi în Slovacia. Aceşti roboţi rezoltă anumite probleme precum lipsa de personal, problemele cu inventarul. Aduc beneificii atât nouă, farmaciştilor, cât şi pacienţilor. În farmaciile în care am instalat roboţi, am observat o reducere a timpului de lucru a farmacistului, cu 2-3 ore pe zi, care pot fi folosite pentru consiliera pacienţilor. Atractivitatea acestei soluţii este dată de timpul relativ scurt de recurpare a investiţiei de 3-4 ani, cu aproximaţie. Avem şi locaţii cu doi roboţi pentru că am abut nevoie de un sistem mai complex”, a spus Adrian Pârvu, în cadrul conferinţei ZF Health&Pharma Summit'22.
Ce a mai spus Andrei Pârvu
În urma instalării roboţilor, s-a constata o reducere mare a numărului de paşi făcuţi zilnic în farmacie. E vorba de precizie, un braţ robotic aduce medicamentele în timp ce farmacistul poate consilia pacienţii. Rămâne interacţiunea umană, dar farmacistul acordă mai multă atenţie pancienţilor.
Noi asigurăm instalarea acestor roboţi şi avem echipe de instalare şi mentenanţă. Facilităm comunicarea cu farmaciştii şi clienţii prin platforme dedicate.
Costuri – depinde de specificaţii şi de mărime, dar preţurile pleacă de la câteva zeci de mii de euro. Este relevant unde urmează a fi poziţionat robotul, dar poate fi configurat în funcţie de necesităţi, este flexibilitate din partea producătorului.
Sunt convins că se vor mai face paşi în această direcţie, dar cadrul legislativ va face ca totul să se mişte mai încet. Dar acesta este trendul, de digitalizare, de îmbinare a tehnologiilor cu farmaciştii.
Vom continua procesele de digitalizare, dar suntem conştienţi de provocările care urmează şi încercăm să găsim soluţii.