Business Hi-Tech

Afacerile grupului de IT timisorean ETA2U a crescut cu 34%, la 8 milioane de euro

Afacerile grupului de IT timisorean ETA2U a crescut cu 34%, la 8 milioane de euro

Stelian Campianu, directorul executiv al Eta2U, spune ca in acest an bugetul de investitii al companiei este de 500.000 de euro

23.08.2007, 17:48 201

Compania Eta2U Computer din Timisoara, producator si furnizor de echipamente si servicii IT, a inregistrat in primul semestru din acest an o cifra de afaceri de peste 7,8 mil. euro, ceea ce reprezinta o crestere a indicatorilor financiari cu 34% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Grupul de companii ETA, detinut de omul de afaceri Romulus Lucaciu, este unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata IT din vestul tarii.
"Am inregistrat in prima jumatate a acestui an cresteri semnificative pe toate segmentele de piata, cel mai dinamic fiind insa sectorul intreprinderilor mici si mijlocii, in momentul de fata observam o majorare constanta a investitiilor in IT, destinate sa sporeasca competitivitatea firmelor de pe aceasta nisa de piata", a declarat pentru ZF Transilvania Stelian Campianu, directorul executiv al Eta2U.
Planurile de investitii si dezvoltare a companiei timisorene pentru acest an prevad consolidarea pozitiei pe piata si imbunatatirea calitatii activitatilor Eta2U, bugetul de investitii al firmei pentru 2007 fiind de 500.000 euro.
Conform reprezentantilor companiei, pana la sfarsitul acestui an firma isi va extinde activitatea prin deschiderea a doua noi puncte de lucru in judetele invecinate municipiului Timisoara.
"In prezent compania noastra desfasoara activitati in judetele Timis, Arad, Hunedoara, Bihor, Cluj si Sibiu, filialele noastre fiind capabile sa livreze aceleasi produse si servicii ca si biroul central aflat in Timisoara", spune Stelian Campianu.
Potrivit conducerii companiei timisorene, pentru acest an se estimeaza obtinerea unei cifre de afaceri, pe intreg grupul Eta2U, de 20 mil. euro, in crestere cu 40% fata de anul trecut, cresterea din vanzarile de componente pastrandu-se si in celelalte domenii de activitate ale grupului.
"Cu toate ca in prezent exista in zona noastra de activitate destul de multe hipermarketuri si magazine de electrocasnice, pe partea de retail lucrurile au evoluat destul de bine comparativ cu anii trecuti", precizeaza Stelian Campianu.
Oficialii Eta2U Computer mizeaza in continuare pe dezvoltarea pietei de IT, conform reprezentantilor companiei timisorene aceasta va ramane in continuare o piata sensibila, unde timpul de raspuns si calificarile tehnice ale furnizorilor de solutii software vor conta foarte mult in procesul decizional al companiilor romanesti.
"Schimbarile de tehnologie ce au aparut precum lansarea lui Windows Vista si Office 2007, chiar daca nu vor schimba radical piata in decursul acestui an, in mod cert vor duce la schimbarea parcului de calculatoare intr-un viitor nu foarte indepartat", a mai afirmat Stelian Campianu.
Companiile din grupul ETA2U au facut anul trecut un profit net de aproximativ 0,9 mil. euro, conform datelor disponibile pe pagina web a Ministerului Economiei si Finantelor.
Eta2U Computer furnizeaza consultanta si servicii IT pentru sistemele de operare existente (Microsoft Windows, Sun Solaris, Novell, Linux) si ofera solutii de implementare pentru aplicatiile ERP si CRM companiilor mari si celor din sectorul companiilor mici si mijlocii.
Eta2U Computer face parte din grupul Eta2U impreuna cu ETA Automatizari Industriale, Infotim si ITPS. Compania Eta2U Computer a fost infiintata in anul 1992 si este cea mai importanta companie din grup, deruland activitati de retail cu produse IT si activand ca integrator de sisteme si furnizor de servicii IT.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO