Business Hi-Tech

Afacerile magazinului online mo.ro din Piatra Neamţ, plus 32% în 2018

Afacerile magazinului online mo.ro din Piatra Neamţ,...

Autor: Ioana Nita

18.10.2019, 00:00 389

Compania OnlineShop SRL din Piatra Neamţ, care administrează magazinul online mo.ro, specializat în comercializarea de produse electronice, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 36,3 milioane lei (7,8 milioane euro), în creştere cu 32% faţă de 2017, conform datelor raportate la Ministerul de Finanţe. Profitul net al companiei a crescut la rândul lui anul trecut, cu 50%, la aproximativ 6,2 milioane lei, marja de profit fiind de 17%.

Magazinul online mo.ro comercializează produse electronice precum camere video pentru vânătoare, radio MP3 player, DVR auto, mini-PC cu Android, sisteme de supraveghere video şi sisteme de identificare biometrică. În ceea ce priveşte numărul de angajaţi, OnlineShop SRL a avut anul trecut în medie 31 de salariaţi, cu 3 mai mult decât în anul anterior. Compania OnlineShop SRL a fost înfiinţată în 2003, acţionariatul firmei fiind deţinut în mod egal de Ionaşcu Strungariu Ana Maria şi Ionaşcu Strungariu Silviu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO