Business Hi-Tech
Agenţia de marketing digital Canopy şi-a majorat veniturile cu 80% în primele 6 luni
Cristian Ignat, fondatorul Canopy: În primele luni am avut venituri de aproximativ 150.000 euro, în creştere cu 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Portofoliul de clienţi al Canopy numără branduri precum Sephora, Romstal, Titirez, Piatra Online, Bijuteria Teilor, DentEstet şi DPAP.
Compania locală Canopy, specializată în frunizarea de servicii de marketing digital de tipul pay per click, a înregistrat o creştere de 80% a veniturilor în primele şase luni ale acestui an, ajungând astfel la 150.000 euro, cât cifra de afaceri obţinută pe întreg anul trecut.
Pentru anul în curs, agenţia de marketing digital estimează că va ajunge la afaceri de 300.000 euro.
„În primele luni am avut venituri de aproximativ 150.000 euro, în creştere cu 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Credem într-un marketing diferit, în care investim în mod constant. Piaţa de marketing digital din România este şi ea într-o continuă creştere. Acestea ar fi principalele motive cărora se datorează şi creşterea businessului Canopy“, a declarat Cristian Ignat, fondatorul Canopy.
-
Cât de puternic resimt fondurile de investiţii din România furtunile din mediul bancar şi din economiile occidentale?
-
Interviu exclusiv ZF. Achilleas Kanaris, CEO al Vodafone România: Am început investiţiile în reţea, pentru a lansa servicii 5G „reale“, la adevărata putere a tehnologiei
-
Topul celor mai activi giganţi bancari care vând bondurile externe ale României. JPMorgan, Citigroup şi HSBC au fost pe podium în 2022
-
Cheltuiala statului pe concedii medicale a ajuns la 1,2 miliarde de euro anul trecut, adică la 10% din bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate
-
Paradoxul vegetarienilor din România: mănâncă soia modificată genetic din Brazilia, în timp ce fermierii se luptă cu interdicţiile UE
-
Educaţie, stil de viaţă şi wellness. Adriana Codruţa Georgescu, WU Executive Academy: Un program de EMBA îi oferă unui tânăr manager o viziune de ansamblu despre cum să conducă o firmă
-
Un salariu pe zi. Un reprezentant de vânzări pe teren câştigă între 800 şi 1.000 de euro net pe lună
-
Urmează conferinţa ZF HR Trends 2023 „Noul angajat, noul angajator. Cum ne adaptăm la transformarea pieţei muncii”. Angajatorii, specialiştii în resurse umane şi reprezentanţi ai autorităţilor se întâlnesc pentru a identifica cele mai bune metode de adaptare la transformările pieţei muncii
-
ZF AGROPOWER. Călin Popescu, Viva Fish, furnizor de peşte din Marea Neagră: investim într-o unitate de sortare şi ambalare a peştelui în 23 August. Fără fonduri europene este imposibil să faci agricultură
-
Urmează ZF/Liberty „GALAŢI GREEN VALLEY - noul pol de investiţii pentru viitor. Marţi, 4 aprilie, Galaţi“. Dan Nica, europarlamentar, vine la dezbaterea GALAŢI GREEN VALLEY şi va vorbi despre cum poate ajuta Uniunea Europeană la transformarea Galaţiului într-un producător şi consumator de hidrogen
-
ASF a retras proiectul de plafonare a tarifelor RCA pentru modificări şi analize. Ce ar trebui să facă şoferii români între timp dacă le-a expirat poliţa RCA. Să stea cu maşina în parcare până se concretizează plafonarea sau să îşi ia o poliţă RCA la preţurile de acum?
-
Afaceri de la Zero. Ionuţ Dragomir, fondatorul Evamar, un business în producţia de ambalaje biodegradabile: Am fost în firma mea consultant, vânzător, achizitor, şofer. Făceam totul
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Ioan Gheorghiu, Amundi AM: Piaţa a luat-o înaintea economiei reale. Scenariul central este de tip „şoarecele şi pisica“, deci fără consecinţe grave, dar nici cu relaxare geopolitică