Business Hi-Tech

Akamai: România se menţine în elita ţărilor cu viteze mari la net

Akamai: România se menţine în elita ţărilor cu...

Autor: Adrian Seceleanu

18.12.2015, 00:07 1382

România s-a menţinut în al treilea trimestru în topul ţărilor cu cele mai mari viteze la serviciile de internet fix, clasându-se pe locul 12 după viteza medie a conexiunilor şi pe locul 8 după media vitezelor maxime înregistrate de conexiunile la internet, conform unui raport publicat de compania americană Akamai.

Cu o medie a vitezelor maxime la net de 72,9 Mbps, România este cel mai bine plasată ţară europeană din top. Acest indicator arată care sunt cele mai mari viteze pe care utilizatorii se pot aştepta să le experimenteze în realitate de la furnizorii lor de servicii de internet fix.

Pe de altă parte, cu o viteză de 13,1 Mbps - media calculată pentru toate cone­xiunile la net măsurate, Ro­mâ­nia s-a clasat pe locul 12 la nivel global. Viteza medie este mai mare cu 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cehia este singura ţară din regiune care s-a plasat pe un loc mai bun în raport cu România în topul vitezelor medii, cu un rezultat de 14,5 Mbps pentru serviciile de date. Viteza din România este de peste 2,5 ori mai mare decât media înregistrată la nivel global, de 5,1 Mbps.

Pe piaţa locală existau 4,1 milioane de abonamente la net fix la jumătatea acestui an, cei mai mari jucători fiind RCS&RDS, grupul Telekom şi UPC.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO