Business Hi-Tech

Amânare în licitaţia de 700 mil. euro din telecom

Autor: Adrian Seceleanu

04.04.2012, 18:23 294

Autoritatea de reglementare în telecom (ANCOM) a prelungit cu trei zile, până la 20 aprilie, la solicitarea unor operatori, termenul până la care poate fi consultat proiectul de documentaţie privind licitaţia pentru acordarea licenţelor de comunicaţii mobile.

"La solicitarea unora dintre operatori, consultarea pe marginea proiectului de documentaţie pentru organizarea procedurii de selecţie competitivă în vederea acordării drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio în benzile de 800 MHz, 900 MHz, 1.800 MHz şi 2.600 MHz se va extinde de la data de 17 aprilie 2012 până la data de 20 aprilie 2012", potrivit oficialilor ANCOM.

Proiectele documentelor licitaţiei pot fi consultate pe pagina web a instituţiei.

Potrivit datelor prezentate anterior de instituţie, costul de pornire al celor 56 de licenţe pentru comunicaţii mobile însumează 726,8 milioane de euro şi variază între 800.000 şi 40 milioane de euro, în funcţie de perioada de valabilitate, de 15 luni sau 15 ani, vânzarea acestora prin licitaţie urmând să înceapă la 1 mai.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO