• Leu / EUR4.7791
  • Leu / GBP5.6655
  • Leu / USD4.2931
Business Hi-Tech

Amazon devine ţinta de final de mandat a Comisarului European pentru Concurenţă, Margrethe Vestager

Amazon devine ţinta de final de mandat a Comisarului European pentru Concurenţă, Margrethe Vestager

Autor: Alex Ciutacu

16.07.2019, 15:46 374

Gigantul american Amazon va fi investigat de Uniunea Europeană, în contextul în care Comisarul European pentru Concurenţă, Margrethe Vestager „îşi joacă” marea finală de mandat cu un atac asupra giganţilor americani.

Potrivit Bloomberg, comisarul va lansa o investigaţie oficială în următoarele zile, potrivit surselor citate de publicaţia americană.

Vestager a dat de înţeles în ultimele luni că se pregăteşte să investigheze Amazon cu privire la practicile prin care utilizează statisticile din vânzări pentru a dezavantaja vânzătorii mai mici prezenţi pe platforma lor de Marketplace.

La trântă cu giganţii americani

Investigaţia Comisiei Europene vine la scurt timp după s-a aflat că producătorul de chipuri Qualcomm ar putea fi lovit cu încă o amendă săptămâna viitoare pentru că şi-a scăzut intenţionat preţurile pentru a sufoca un competitor mai mic.

Producătorul american de chipuri a mai fost amendat anul trecut pentru practici similare şi este constant subiectul scrutinului autorităţilor de concurenţă încă din 2005.

Vestager a aplicat deja amenzi importante gigantului Alphabet, compania din spatele Google, şi i-a ordonat companiei Apple să plătească miliarde de euro sub formă de taxe.

Prin atacul lansat asupra companiei fondate de Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, Vestager menţine o presiune ridicată asupra giganţilor din big tech până în ultima clipă de mandat, adică până în luna octombrie.

Nu e prima investigaţie asupra Amazon

Deşi este prima dată când Uniunea Europeană ia la ţintă în mod direct modelul de retail online al businessului Amazon, este a treia oară când compania lui Jeff Bezos este sub scrutinul Comisiei Europene, după două anchete cu privire la taxe, respectiv cărţi electronice.

Lansarea unei investigaţii oficiale înseamnă că CE poate începe să adune dovezi împotriva companiei, un proces care poate duce la o serie de acuzaţii sau obieţii şi care ar putea culimna cu o amendă sau ar putea chiar shimba anumite părţi operaţionale din businessul Amazon.

Deşi Google a primit câte o amendă în fiecare an din ultimii trei ani, ajungând la penalităţi de 8,2 miliarde euro, Alphabet încă se află sub scrutinul autorităţilor pentru anumite părţi operaţionale. În acelaşi timp, Apple se confruntă cu plângerile formulate de Spotify Technology, în timp ce Facebook este luată la întrebări cu privire la gestionarea datelor personale.

 
Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7791
Diferență: -0,0063
Ieri: 4.7794
Azi: 4.2931
Diferență: -0,4475
Ieri: 4.3124
Azi: 5.6655
Diferență: -0,1058
Ieri: 5.6715
Azi: 4.3703
Diferență: -0,1873
Ieri: 4.3785