Business Hi-Tech

America Online face cumparaturi pentru muzica digitala

08.11.2005, 19:44 17

Divizia de Internet a grupului media Time Warner, America Online (AOL), a achizitionat MusicNow de la Circuit City Stores, serviciu care permite descarcarea de muzica digitala pe baza de abonament de pe Internet. Contractul a fost semnat la sfarsitul lunii septembrie, insa tranzactia a fost finalizata in urma cu o saptamana. Valoarea achizitiei nu a fost facuta publica. AOL MusicNow este noul serviciu de descarcare de muzica digitala de pe Internet oferit de divizia online a Time Warner. Compania il va pune la dispozitia utilizatorilor incepand cu sfarsitul acestei saptamani, au anuntat oficialii AOL. "Vrem sa transformam noul serviciu in cel mai popular si mai important serviciu de descarcare de muzica digitala de pe Internet", a explicat un oficial al companiei. Pentru a utiliza serviciul AOL MusicNow utilizatorii nu trebuie neaparat sa se aboneze. Acestia au mai multe optiuni: pot cumpara melodiile digitale pentru 1 dolar (0,85 euro) bucata, pot plati 10 dolari (8,5 euro) pentru a putea descarca un numar nelimitat de cantece pe un singur computer, sau 15 dolari (12,7 euro) pentru a transfera muzica de pe Internet pe un PC si un player de muzica, scrie MacWorld.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO