Business Hi-Tech

Analiştii văd rezultate mai slabe ale Apple, pe fondul aşteptării pentru iPhone 5

Analiştii văd rezultate mai slabe ale Apple, pe fondul aşteptării pentru iPhone 5

Autor: Adrian Seceleanu

24.07.2012, 00:00 672

Apple, cea mai valoaroasă companie IT a lumii, ar putea anunţa rezultate financiare sub estimări, în condiţiile în care vânzările iPhone - gadgetul care aduce o jumătate din veniturile şi profitul companiei - ar putea fi mai mici, în contextul în care clienţii aşteaptă apariţia unui nou model în această toamnă, scrie Bloomberg.

iPhone 5, despre care compania nu a comunicat nimic oficial până în prezent, este aşteptat să ajungă în magazine în luna octombrie, cu un ecran mai mare, dar mai subţire, şi cu funcţii de căutare îmbunătăţite. Adăugând la această situaţie şi încetinirea economiilor din Europa şi China, analiştii văd posibilă anunţarea unor rezultate sub estimări. "Apple nu mai este compania care bate toate aşteptările indiferent de situaţie", a declarat Tim Lesko, portfolio manager la Granite Investment Advisors.

Apple este aşteptată să anunţe un profit de 10,35 dolari pe acţiune la venituri de 37,2 miliarde de dolari, potrivit Thomson Reuters. Analiştii de pe Wall Street estimează că Apple va comercializa 29 de milioane de iPhone-uri, faţă de 35 de milioane vândute cu un trimestru în urmă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO