Anca Luca, care a fost în ultimii ani community manager pentru startup-uri în cadrul BCR, a fost recrutată de acceleratorul InnovX, unde ocupă poziţia de Chief growth Officer. “Am şansa acum să susţin creşterea continuă a InnovX şi să fiu aproape de comunitatea la a cărei cobstrucţie am ajutat în ultimii ani”, a scris Anca Luca pe LinkedIn. Anca Luca lucra pentru BCR din 2010.
Acceleratorul pentru start-up-uri InnovX din România, fondat în 2019, s-a clasat pe locul 11 la nivel european şi pe primul loc în regiunea Europei de Sud-Est într-un top al celor mai bune hub-uri pentru start-up-uri care oferă programe de incubare / accelerare din Europa, realizat de Financial Times împreună cu Sifted şi Statista. Un număr de 125 de hub-uri au fost evaluate în cadrul primei ediţii a acestui clasament.