Business Hi-Tech

Andreas Elsner, Telekom: Avem un plan în 3 etape de a zgudui piaţa şi de a ajunge în 3 ani la o cotă de 25% pe mobil

Ambiţia lui ANDREAS ELSNER, directorul comercial consumer al Telekom, este ca grupul să vândă în 12 luni 800.000 de abonamente la telefonie mobilă

Ambiţia lui ANDREAS ELSNER, directorul comercial consumer al Telekom, este ca grupul să vândă în 12 luni 800.000 de abonamente la telefonie mobilă

Autor: Adrian Seceleanu

04.07.2019, 09:45 1011

Ca să putem creşte ca un „rechin“, am pus capăt birocraţiei din procesul de înrolare a clienţilor, proces care rămăsese îngheţat în trecut şi am venit cu oferte comerciale simple, cu care să putem penetra şi în rural, spune austriacul Andreas Elsner, directorul comercial pe segmentul consumer al grupului.

Telekom România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de comunicaţii, are un plan strategic, în trei etape, programate până în primăvara anului 2020, de a „zgudui“ industria pentru a ajunge la o cotă de 25% pe piaţa de telefonie mobilă, poziţie care să permită grupului să se extindă apoi şi pe segmentele de tele­viziune şi net fix.

Prima mutare din acest plan agresiv de creştere o reprezintă lansarea unui produs care „creează o nouă categorie în piaţă“, după cum spune austriacul Andreas Elsner, care de la preluarea mandatului de director comercial pe sgmentul consumer în toamna anului trecut, a dat un nou suflu politicii comerciale a grupului. Produsul „revolu­ţionar“, după cum îl descrie Elsner, este o cartelă sim cu apeluri şi net nelimitat naţional, la un tarif extrem de agresiv de 29,9 lei cu tot cu TVA, care poate fi utilizată şi ca o cartelă preplătită, care poate fi încărcată lunar, dar poate fi transformată şi în abonament, cu acelaşi tarif, dar fără o perioadă contractuală minimă. Dincolo de tariful agresiv, Elsner speră că produsul va avea succes şi pentru că Telekom a făcut schimbări în alte două zone cheie: disponi­bilitatea cartelei şi modul de migrare la abonament, pentru clienţii care îşi doresc acest lucru. „Dacă vrem să creştem ca un rechin, avem nevoie de dinţi cu care să muşcăm din piaţă“ descrie Elsner noul produs.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO