Business Hi-Tech

Apel către start-up-uri cu soluţii inovatoare şi sustenabile: Commons Accel începe înscrierile pentru cohorta 6

Apel către start-up-uri cu soluţii inovatoare şi...

Autor: Ioana Nita

01.02.2022, 00:02 353

Commons Accel, program de accelerare de trei luni pentru start-up-uri tech şi nu numai, a început perioada înscrierilor pentru cea de-a şasea cohortă, antreprenorii aflaţi la început de drum care dezvoltă soluţii inovatoare şi sustenabile având posibilitatea de a se înregistra până pe data de 28 februarie. De la începutul proiectului, demarat în 2019 de către Matei Dumitrescu, şi până în prezent, Commons Accel a avut 5 cohorte cu peste 150 de participanţi.

,,Avem din ce în ce mai multe startup-uri care încep să aibă impact internaţional cu nişte produse foarte bune. Potenţial există în România, însă nu pe deplin valorificat. Zona de venture capital a crescut mult în ultima perioadă iar numărul de investiţii la fel. E încă mult loc de creştere pe ambele direcţii, dar ecosistemul are nevoie de cât mai multe startup-uri pregătite, iar aceasta este misiunea noastră: să pregătim accelerat inovatorii de astăzi să devină startupurile globale de mâine”, a precizat Samuel Haret, membru al echipei executive Commons Accel.

Programul Commons Accel este structurat pe un model de învăţare clar şi inovativ, în care participanţii vor beneficia de peste 75 de ore de training şi workshopuri de grup sau împărţite în funcţie de tipul soluţiei.

Pe parcursul celor 3 luni, ei vor avea acces la o reţea de mentori de top, experţi din industrie, sprijin în vederea comercializării şi promovării afacerii, dar şi de spaţiu de birouri în Commons. Acceleratorul se finalizează cu un Demo Day în care toţi fondatorii vor prezenta în track-uri diferite ideile de startup în faţa comunităţii şi a investitorilor.

„Am avut pe parcursul programului o lungă listă de <<aha-uri>>. Trainingul de pitching a fost pentru mine un ice bucket challenge”, a precizat Cătălin Balog Belu, fondatorul Ulpia, startup-ul care a participat la accelerator, iar în cadrul Demo Day-ului cohortei #5, a primit o investiţie de 265.000 euro de la Growceanu, Cleverage precum şi din partea fondatorului Commons Accel, Matei Dumitrescu.

”Succesul acestei runde se datorează lucrurilor invatate la Commons Accel !, Recomand oricarui startup sa aleagă cât mai repede varianta acceleratorului. Mă întreb, sincer, unde aş fi fost acum dacă veneam din cohorta 1”, a completat el.

Până în prezent, peste 20 start-up-uri participante în programul Commons Accel au primit investiţii sau alte forme de finanţare şi peste 30 de start-up-uri care au demonstrat o creştere sustenabilă. De asemenea, programul este susţinut şi de organizaţii care contribuie la dezvoltarea ecosistemului în România, prin investiţii, printre care Roca X, Techangels, GapMinder, Paypoint sau SeedBlink.

Ca urmare a cererilor venite din ecosistemul românesc, echipa de la Commons a decis să diversifice paleta de soluţii pentru a include şi startup-uri care nu au o componentă tech. Un criteriu important este totuşi impactul şi sustenabilitatea, aşa că orice soluţii din educaţie, de dezvoltare sustenabilă oraşelor sau a comunităţii, incluzand mobilitate, proptech sau domeniul energiei verzi, precum şi alte arii de business responsabil, sunt potenţial potrivite pentru accelerator.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO