• Leu / EUR4.7601
  • Leu / GBP5.4034
  • Leu / USD4.2755
Business Hi-Tech

Asociaţia firmelor de soft şi de servicii de IT (ANIS) susţine cu 50.000 de euro proiecte de cursuri hi-tech propuse de 10 profesori tineri din mediul universitar

Autor: Adrian Seceleanu

31 oct 2018 586

ANIS (Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii), a anunţat ieri câştigătorii primei ediţii a unei competiţii naţionale de proiecte de cursuri hi-tech deschise pentru profesori din mediul universitar cu vârsta între 32 şi 40 de ani, care are ca scop stimularea adaptării programei la realităţile din piaţă, conform datelor Asociaţiei.

Asociaţia a primit un număr de 35 de propuneri, dintre care le-a selectat pe cele 10 cu ajutorul unui juriu. Premiile sunt susţinute de companiile Atos, Adobe, Bitdefender, Softelligence, Cornerstone şi Enea.

“ANIS a spus că există două subiecte strategice la nivel naţional în care noi ca industrie trebuie să ne implicăm şi acestea sunt educaţia şi inovaţia. În educaţie am început acum ceva timp eforturi pentru introducerea informaticii în trunchiul comun în gimnaziu şi facem eforturi pentru a duce această informatică şi la nivel de liceu. Astăzi am pus punct unui efort de peste un an şi jumătate în care am încercat şi am reuşit să coagulăm toate forţele industriei, toate forţele sistemului educaîional din România pentru a crea un stimulent suplimentar în educaţia universitară şi pentru a creşte calitatea oamenilor care ies din universităţi. Vreau să spun asta pentru că este evident că mediul universitar din România nu este perfect dar are foarte multe merite. Putem să ne raportăm la o industrie care este locomotivă pentru toată industria românească şi care cred că este un simbol la nivel european şi mondial şi nu putem să uităm oamenii care au format aceste generaţii de specialişti care lucrează în IT”, a declarat în cadrul evenimentului Teodor Blidăruş, preşedintele ANIS.

Cei 10 câştigători sunt :

# Darian M. Onchiş, Conf. univ. dr. habil. la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Matematică şi Informatică, care propune cursul Algoritmi de analiză a secvenţelor şi semnalelor biologice. În cadrul acestui curs, studenţii vor utiliza tehnologii precum algoritmi pentru bioinformatică, procesarea bio-secvenţelor, bio-semnalelor şi a imaginilor medicale, Machine Learning şi analiză timp-frecvenţă pentru a analiza şi alinia secvenţele de ADN şi de aminoacizi.

# Nicolae-Cosmin Vârlan, Lect. Dr. la Universitatea “Al. I. Cuza”din Iaşi, Facultatea de Informatică, care a depus un proiect de actualizare a unui curs iniţiat în 2015 şi care presupune utilizarea tehnologiei Internet of Things, cu preponderenţă Arduino, în experimentarea în cadrul laboratorului de IT cu componente hardware şi software.

# Vlad Valentin Posea, şef de lucrări în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Automatică şi Calculatoare, care a propus actualizarea laboratorului cursului Interacţiune om-calculator în proporţie de 100%, astfel încât, studenţii vor putea dezvolta aplicaţii web, mobile sau desktop, cu accent pe partea de utilizabilitate. Tehnologii acoperite: instrumente de storyboarding, prototyping, evaluare interfeţe.

# Corneliu Florea, Conf. în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (E.T.T.I.) a propus un curs nou cu titlul Machine Learning pentru Aplicaţii Vizuale (Computer Vision) în cadrul căruia, studenţii vor folosi sisteme de învăţare automată cu aplicabilitate în imagini pentru a dezvolta soluţii practice de detecţie a feţelor, monitorizare automată a traficului sau de suport automat a actului chirurgical.

# Adrian Alexandrescu, şef de lucrări în cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Facultatea de Automatică şi Calculatore, propune actualizarea cursului Tehnologii Internet, prin introducerea de concepte noi precum: phishing, metode de securizare a formularelor web, atacuri de tipul Cross-site Scripting (XSS), Content Security Policy (CSP), protocolul HTTPS, certificate digitale. După absolvirea acestui curs, studenţii vor putea crea cu uşurinţă un site web, fără a fi nevoiţi să utilizeze frameworkuri sau biblioteci.

# Titus Constantin Bălan, şef lucrări în cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, a propus un curs nou Network Security and Perimeter Defence, cu predare în limba engleză. Noutatea cursului o reprezintă gradul de specificitate foarte mare, acesta fiind dedicat metodelor de securizare a infrastructurilor de reţea cu elemente dedicate (firewall, IDS/IPS). Elementul inovativ introdus este implementarea unui sistem de laboratoare în sistem virtualizat, pe care studenţii le pot accesa în mod VDI (Virtual Desktop Infrastructure).

# Andrei Toma, lector în cadrul Academiei de Studii Economice, Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, propune actualizarea cursului Tehnologii Web prin introducerea de mecanisme inovative în scopul de a îmbunătăţi eficienţa mecanismului de predate şi de a depăşi diverse limitări. Cursul şi seminariile se desfăşoară pe maşini virtuale de la c9.io, pentru a evita eventualele probleme de infrastructură pe care studenţii le-ar putea întâmpina. În plus, cursurile pot fi accesate de studenţi şi pe canalul dedicat de Youtube.

# Ioana Georgiana Ciuciu, lector universitar în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Matematică şi Informatică, care a propus cursul Procesare şi aplicaţii Big Data, o variantă nouă a cursului Introducere în Analiza Big Data, care, începând din anul universitar 2018-2019, devine curs obligatoriu de nivel Master, cu predare în limba engleză. La finalul cursului, studenţii trebuie să realizeze un proiect de semestru, în echipe formate din 2-3 cursanţi, care vor aborda probleme din lumea reală, pentru care studenţii vor propune şi vor implementa soluţii bazate pe tehnologia Big Data.

# Dumitru Bogdan Alexe şi Radu Tudor Ionescu, ambii cu titlu de conf. dr. în cadrul Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Matematică şi Informatică, propun actualizarea cursului Concepte şi Aplicaţii în Vederea Artificială (Computer Vision), la finalul căruia, studenţii deprind competenţe în proiectarea sistemelor inteligente ce procesează imagini pentru rezolvarea unor probleme practice precum: segmentare background-foreground, recunoaştere de obiecte, detectare facială. Aplicaţiile sunt implementate la laborator în Matlab.

# Silviu Vert, şef lucrări în cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologii Informaţionale, propune introducerea de concepte noi în cadrul cursului Securitatea Sistemelor pentru eActivităţi (SSeA). Acestea sunt: Atacuri cibernetice asupra serverelor web şi a bazelor de date, securizarea platformelor de tip CMS, securitatea aplicaţiilor mobile, tehnici de inginerie socială, securitatea utilizatorului de reţele sociale, securitatea sistemelor IoT, securitatea aplicaţiilor de tip cloud, elemente de ethical hacking, pregătirea pentru meseria de specialist în securitate cibernetică.
 

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7601
Diferență: -0,0504
Ieri: 4.7625
Azi: 4.2755
Diferență: 0,2744
Ieri: 4.2638
Azi: 5.4034
Diferență: 0,0185
Ieri: 5.4024
Azi: 4.2363
Diferență: 0,3601
Ieri: 4.2211