Business Hi-Tech

Avocaţii de la RTPR au asistat fondul de investiţii Innova Capital în tranzacţia care a vizat preluarea subsidiarei locale a operatorului de plăţi PayPoint

Alina Stăvaru (Partner) şi de Andrei Mihul (Senior Associate)

Alina Stăvaru (Partner) şi de Andrei Mihul (Senior Associate)

Autor: Cristina Bellu

22.10.2020, 12:34 214

Casa de avocatură RTPR a asistat fondul de investiţii Innova Capital în legătură cu achiziţia PayPoint Services şi Payzone de la grupul PayPoint listat pe bursa din Londra, tranzacţie care urmează să se finalizeze după aprobarea Consiliului Concurenţei şi îndeplinirea condiţiilor precedente agreate de părţi.

Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) şi de Andrei Mihul (Senior Associate) şi i-a inclus pe Vlad Stamatescu (Managing Associate), Evelin Grigore, Cezara Urzică, Marina Fechetă-Giurgică (Associates), precum şi Ioana Ilie, Petruş Partene şi Radu Manu (Junior Associates). Hugh Owen a acordat consultanţă Innova în legătură cu aspectele de drept englez ale tranzacţiei.

PayPoint este leader de piaţă în România în materie de operare de plăţi, asigurând încasarea de plăţi pentru 85% din furnizorii de utilităţi şi servicii telecom din România. În plus faţă de colectarea de plăţi aferente facturilor de utilităţi, PayPoint oferă şi încărcare electronică pentru servicii de telefonie mobilă, transfer de bani şi servicii de acceptare la plată pentru carduri de credit/debit.

„Consider că semnarea cu succes a acestei tranzacţii va trimite un mesaj pozitiv în contextul actual generat de pandemie, când multe tranzacţii de M&A au fost amânate. Sunt sigură că şi alte fonduri de investiţii se vor uita mai atent la piaţa din România şi curând vom vedea alte tranzacţii interesante“, spune Alina Stăvaru.

În ultimii ani, firma de avocatură a fost implicată în multe tranzacţii de reper la nivel local şi internaţional.

„Este o adevărată plăcere să negociezi o tranzacţie în care toate părţile implicate sunt foarte experimentate. A avea de cealaltă parte consultanţi cu experienţă este de mare ajutor în procesul de negociere şi în identificarea unor compromisuri rezonabile asupra punctelor divergente care apar de obicei în tranzacţiile de M&A”, adaugă Andrei Mihul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO