“Numărul tranzacţiilor realizate prin canalele Băncii Transilvania (BT) - cu cardurile BT şi la POS-urile băncii – a ajuns la maxim istoric de Black Friday 2024, în 8 noiembrie, cu aproape 10 milioane de tranzacţii/zi, +23% faţă de Black Friday 2023”, conform unui anunţ al BT, care este principalul procesator de plăţi din România datorită dimensiunii business-ului şi a volumului de operaţiuni derulat prin toate canalele sale.
“În intervalul 8.00 - 9.00 a fost înregistrat un alt record, cu peste 730.000 de tranzacţii/oră şi aproape 400 de tranzacţii/secundă. Au fost 13 ore consecutive în care s-au înregistrat peste 500.000 de tranzacţii/oră.
A crescut, de asemenea, preferinţa pentru cumpărăturile online în rate: +24% faţă de Black Friday 2023, în valoare totală de peste 41 milioane de lei. Cel mai mare coş de cumpărături achitat cu cardul BT a fost de aproape 70.000 de lei, pentru un echipament IT.
În ceea ce priveşte volumul total al tranzacţiilor online, acesta a înregistrat o creştere cu peste o treime de Black Friday 2024, comparativ cu 2023: +28% volumul tranzacţiilor la comercianţii Băncii Transilvania şi +47% volumul tranzacţionat cu cardurile BT.
Ca noutate faţă de anul trecut, opţiunea Pay with BT Pay de pe cele 6.500 de site-uri care au implementat până acum soluţia Băncii Transilvania de procesare a plăţilor a oferit clienţilor posibilitatea de a face plăţi rapide. Această opţiune de plată va fi extinsă de bancă semnificativ în perioada următoare.
Banca Transilvania are un întreg ecosistem construit în jurul cardurilor, care cuprinde programul STAR, aplicaţia BT Pay, platforma de procesare eCommerce (BTeComm), o reţea extinsă de POS-uri şi bancomate, precum şi cele 6,6 milioane de carduri, din care aproximativ 4,2 milioane sunt inclusiv digitale”, conform BT.