Business Hi-Tech

Bogdan Botezatu, director de cercetare în ameninţări informatice, Bitdefender: Operatorii economici din România au implementat într-o lună cât nu au implementat în 10 ani

Videoconferinţa ZF Cybersecurity Trends 2020

Bogdan Botezatu, director de cercetare în ameninţări...

Autor: Alex Ciutacu

21.05.2020, 16:49 270

Trecerea la munca de acasă şi la o digitalizare forţată în contextul pandemiei i-a determinat pe operatorii economici din România să facă rapid o serie de paşi pe care i-au amânat în ultimii ani, implementând mai multe de securitate ca niciodată, a explicat Bogdan Botezatu, director de cercetare în ameninţări informatice, Bitdefender, în cadrul videoconferinţei ZF Cybersecurity Trends 2020.

„Aş vrea să mă declar surprins. Plăcut surprins pentru că operatorii economici din România au implementat într-o lună cât nu au implementat în 10 ani. Forţaţi de pandemie, de împrejurări”, a spus Bogdan Botezatu.

Cu toate acestea, el subliniază întrebările care apar legate de modul în care companiile au făcut această trecere, întrucât acestea ar trebui să fie sustenabile chiar dacă tranziţia a fost una accelerată.

„Întrebarea cheie este cum s-a făcut migrarea. Majoritatea companiilor foloseau intranet-uri care rulau doar în interiorul companiilor. Ce s-a întâmplat cu ele? Aceste aplicaţii au devenit dintr-odată disponibile tuturor care lucrează de acasă? S-au implementat măsuri de securitate pentru riscurile din exterior?”, a declarat el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO