Statul român – şi în special ANAF – are în faţă o „oportunitate imediată“ de a îmbunătăţi colectarea taxelor şi impozitelor şi a reduce astfel deficitul bugetar – folosirea puterii de calcul din recent instalata platformă de cloud guvernamental pentru a analiza cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI) datele aflate deja în posesia autorităţilor pentru a depista situaţiile în care nu s-au achitat toate taxele sau unde există probleme sau indicii privind existenţa unor fraude. „Dacă s-ar acţiona rapid, România ar avea de câştigat: s-ar colecta mai mulţi bani la buget, ar ieşi la lumină o parte considerabilă din economia subterană şi gri“, a declarat într-un interviu pentru ZF Bogdan Putinică, general manager, Microsoft Europa Centrală şi regiunea EURA.