Business Hi-Tech

Brazilienii de la Stefanini deschid al treilea centru de servicii din România la Târgu-Mureş

Brazilienii de la Stefanini deschid al treilea centru de...

Autor: Ioana Nita

21.10.2015, 00:04 1036

Stefanini, compania braziliană specializată în furnizarea de servicii de suport IT cu operaţiuni la nivel global, va deschide luna viitoare al treilea centru de suport IT din România la Târgu-Mureş, unde va angaja 50 de persoane în decurs de un an.

Subsidiara locală a Stefanini are sediul central la Bucureşti, unde lucrează 1.000 de angajaţi şi un centru de servicii IT la Sibiu, care găzduieşte o echipă de 250 de persoane.

În centrul de la Târgu-Mureş brazilienii au în plan să ajungă la 100 de angajaţi în următorii doi ani. Compania caută să recruteze vorbitori de limba germană şi maghiară pentru poziţia de “service desk analyst”.

Cunoaşterea limbii engleze la nivel avansat este o cerinţă obligatorie pentru toţi candidaţii. Pentru secţiunea de limbă germană vor fi recrutaţi 50 de angajaţi, iar pentru maghiară se vor face angajări în funcţie de nevoile companiei. Majoritatea angajaţilor din noul centru Stefanini – circa 80% – vor fi juniori.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO