Business Hi-Tech

Business MAGAZIN. Cum a ajuns Alexandru Lăpuşan de la Zitec, pornind dintr-un apartament în centrul Capitalei, să lucreze cu giganţi precum Microsoft, Google şi Adobe

Alexandru Lăpuşan: „Cred că pandemia a arătat că digitalizarea în România are şanse mai mari să plece din comunităţile mai mici, decât dinspre Bucureşti spre toată ţara.”

Autor: Andra Stroe

20.03.2022, 16:00 281

La nici 25 de ani, Alexandru Lăpuşan punea bazele propriei companii. Cu un singur angajat şi un birou deschis într-un apartament din centrul Capitalei. Astăzi îi are drept parteneri pe Microsoft, Google şi Adobe. Cum s-a reflectat pandemia în afacerea sa şi ce planuri are el pentru viitor?

„Pe toată durata pandemiei, obiceiurile noastre zilnice legate de activitatea profesională s-au schimbat, iar comunicaţiile la distanţă sau cumpărăturile au devenit tot mai indispensabile. Toate acestea au presupus investiţii în zona de IT, prin urmare întregul sector s-a aflat în toată această perioadă pe un trend ascendent”, notează Alexandru Lăpuşan, cofondator şi CEO, Zitec. Recunoaşte că nu se aştepta la un astfel de fenomen disruptiv, „cu impact atât de puternic asupra mediului social, al modului în care colaborăm în cadrul echipei, asupra afacerilor clienţilor noştri”. Totuşi, spune că unele dintre provocările pandemiei i-au surprins pregătiţi. De exemplu, pentru că de mai mulţi ani implementaseră deja o politică de lucru de acasă şi o politică de program flexibil, momentul lockdownului nu a presupus acţiuni deosebite. „Am informat colegii că vom colabora de la distanţă printr-un e-mail. Toate sistemele necesare, cu securitatea aferentă, erau deja implementate, modul de lucru deja testat şi cunoscut.” De-a lungul pandemiei, compania – activă pe piaţa IT & digital marketing, a adoptat şi politici noi – un exemplu fiind că toată echipa a trecut la utilizarea de laptopuri, iar principala prioritate a fost, potrivit lui Lăpuşan, siguranţa echipei, „dar nu numai din punct de vedere medical, ci holistic”. În acest sens, a hotărât să îmbunătăţească modul şi transparenţa cu care a comunicat informaţii privind evoluţia companiei şi a relaţiei cu clienţii şi a implementat programe care să faciliteze organizarea unor sesiuni de terapie psihologică individual, printre altele.

Pe de altă parte, antreprenorul susţine că actuala criză sanitară a reprezentat un catalizator de dezvoltare prin faptul că a generat nenumărate oportunităţi, accelerând procesul de transformare digitală în foarte multe domenii, fie că vorbim de activitatea instituţiilor publice, de telemunca pe care cele mai multe dintre companii au fost nevoite să o implementeze sau de segmentul e-commerce, care a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Pentru Zitec, spune el, acest lucru s-a tradus în creşteri anuale de peste 50%, atât în 2020 cât şi în 2021. „Privind la ultimii trei ani, evoluţia companiei s-a menţinut pe un trend ascendent, raportând o rată medie anuală de creştere a afacerilor de 52%.” Jucătorul a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 17,9 milioane de euro, în creştere cu 68% comparativ cu anul precedent. Până în prezent, businessul, care funcţionează cu birouri în Bucureşti şi Braşov şi este deţinut în procent de 25% de eMAG (tranzacţia având loc în 2017), a înregistrat 650 de proiecte în peste 20 de pieţe, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul companiei. În ultima perioadă, Zitec a înregistrat creşteri importante pe segmente de business precum product development, soluţii Google & Microsoft Cloud, digital marketing, mobile sau e-commerce. „Creşterea a fost susţinută şi de extinderea portofoliului de clienţi cu peste 50 de nume noi din diverse industrii, printre care: Pfarma.ro, Brico Dépôt, Kärcher România, Finqware, Fashion Days, Decathlon Cehia, Freshful, Flip.ro sau eMAG marketplace.”

Citiţi articolul integral pe Business MAGAZIN

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO