Business Hi-Tech

Businessul Network One Distribution – cel mai mare distribuitor IT&C din România – a trecut de 2 mld. de lei în 2023

Businessul Network One Distribution – cel mai mare...

Autor: Ioana Nita

05.06.2024, 13:00 154

Network One Distribution (NOD), cel mai mare distribuitor IT&C din România, a depăşit anul trecut pragul de 2 mliliarde de lei pentru cifra de afaceri, ajungând la 2,06 mld. lei (415,4 mil. euro), plus 14,8% comparativ cu 2022, arată datele raportate de companie la Ministerul de Finanţe. Profitul net al companiei a înregistrat o creştere anuală şi mai mare (89%), situându-se la aprox. 36,5 milioane lei (7,3 mil. euro), faţă de 19,2 milioane lei în 2022. În ceea ce priveşte datoriile totale, acestea au crescut de la 529 mil. lei în 2002 la 663 mil. lei în 2023. Conform aceleiaşi surse, compania a avut în medie 423 de angajaţi în 2023, faţă de 411 în anul precedent. NOD este cel mai mare jucător de pe piaţa locală de distribuţie de echipamente IT&C, compania fiind controlată de Iulian Stanciu - unul dintre cei mai puternici antreprenori din IT. Iulian Stanciu deţine 89,5% din NOD, iar restul companiei este deţinută de Vlad Vasile Dumitru (5,5%) şi de Andrei Marian Militaru (5%). NOD are în portofoliu 175 de branduri şi 3.200 de parteneri. Compania are în portofoliu circa 22.000 de produse şi oferă produse şi sub cele 7 branduri proprii, printre care se numără Serioux sau Heinner.