Business Hi-Tech

Când vor putea vinde softiştii români aplicaţii prin Google Play? Google: lucrăm la asta, dar nu ştim când se rezolvă

Când vor putea vinde softiştii români aplicaţii prin Google Play? Google: lucrăm la asta, dar nu ştim când se rezolvă

Doina Costache, Industry Manager la Google România

Autor: Adrian Seceleanu

17.05.2012, 15:38 1475

Programatorii din România care dezvoltă aplicaţii pentru smartphone-urile cu platforma Google Android vor putea, la un moment dat, să vândă aplicaţii prin magazinul online Google Play, însă în acest moment compania nu poate comunica o dată exactă la care acest lucru se va întâmpla, a declarat Doina Costache, Industry Manager la subsidiara locală a companiei americane.

"Lucrăm la acest lucru, avem planuri de a le permite dezvoltatorilor români să vândă aplicaţii prin Google Play", a spus reprezentantul Google România în cadrul unui workshop organizat în cadrul conferinţei Ronewmedia, răspunzând astfel unor întrebări venite de la audienţă.

În acest moment aplicaţiile realizate de programatorii locali care sunt cu plată nu pot fi listate în magazinul Google Play.

Anterior, românii nu puteau nici să cumpere aplicaţii din Google Play, însă această problemă a fost rezolvată. Acum se lucrează şi la posibilitatea ca românii să poată vinde soft prin Google Play dar în acest moment nu poate fi avansat un termen de rezolvare al acestei cereri. "Planurile sunt împinse de către noi, se lucrează la asta. Dar nu pot avansa un termen", a spus Doina Costache.

Google Android este în acest moment cea mai utilizată platformă smartphone de pe piaţa din România, cu o cotă de 38%. Anul trecut s-au vândut în România 600.000 de smartphone-uri, iar pentru acest an estimarea este de peste un milion de unităţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO